Facultatea de Litere / Faculty of Letters
Permanent URI for this communityhttps://msuir.usm.md/handle/123456789/10
Browse
2 results
Search Results
Item LOUISE ROSENBLATT: TEORIA TRANZACȚIONALĂ(2021) Dementieva, DianaÎn cadrul orientărilor poststructuraliste, s-au multiplicat eforturile de a muta accentul de pe textul imanent pe procesul de comunicare literară, respectiv pe semantic și receptarea literară. De acum mai bine de 50 de ani, predomină ideea că textele literare trebuie definite nu atât prin proprietățile sale intratextuale, cât prin funcționalitatea lor într-o anumită societate, unde alături de celelalte arte contribuie la crearea sensului pentru om. Pentru reprezentanții Reader-Response Criticism-ului literatura este o formă specifică de comunicare. Opera literară este în același timp text, autor și cititor, toate acestea închegate într-un microsistem. Mișcarea Reader-Response Criticism s-a dezvoltat în spațiul anglo-saxon ca reacție la postulatele New Criticism-ului, mai ales prin anii ’70–’80. Teoria răspunsului cititorului alcătuiește un filon comun cu poststructuralismul și deconstrucția, astfel se desparte de tendințele teoretice din Europa. Aflați sub influența poststructuraliștilor, teoreticienii „reader-oriented” susțineau că nu poate exista sens în afara subiectului receptor. Sensul nu trebuie căutat în text, pentru că înțelesul este în răspunsul cititorului format ca rezultat al actului de lectură. Adepții teoriei consideră acceptabil orice răspuns sau reacție afectivă a cititorului. Se disting câteva tipuri de răspunsuri: răspuns (inițial) emoțional, interpretativ, analitic, interogativ și intertextual. Louise Rosenblatt este cercetătoarea care se numără printre promotorii mișcării „reader-oriented”. Activând în calitatea de profesoara de literatură, în 1978, Louise Rosenblatt propune o interpretare proprie a teoriei răspunsului citi- torului, pe care o numește teoria tranzacțională (Transactional Theory). Cercetă- toarea analizează tranzacțiile de înțeles dintre text și cititor, ambele instanțe sunt considerate importante în actul lecturii. În termenii acestei teorii, cititorul poate manifesta două tipuri de răspunsuri: referente și estetice. Considerăm important să se introducă în spațiul academic de la noi implicațiile teoretice ale cercetătoarei americane.Item JULIA KRISTEVA: TEORIA INTERTEXTUALITĂȚII(2021) Dementieva, DianaCercetările întreprinse de Mihail Bahtin în domeniul filosofiei și teoriei literare au servit drept teren fertil pentru alte direcții de cercetare din Occident. Prin anii ’70 ai secolului trecut, Julia Kristeva reinterpretează ideile savantului rus în articolele: „Bahtin, cuvântul, dialogul și romanul” (1967) și „Ruinarea poeticii” (1970). În baza teoriei despre dialog și polifonie a lui Mihail Bahtin, Julia Kristeva își teoretizează propriul concept despre dialogul textelor, acum cuvântul-bivoc devine cuvânt-discurs. Astfel, în cadrul unui seminar de literatură din 1966, cercetătoarea de origine bulgară introduce în circuitul noțiunilor literare termenul de intertextualitate. Intertextualitatea este relația de co-prezență între două sau mai multe texte, cel mai adesea prin prezența efectivă a unui text în altul, dar și un mod de abordare a textului. Intertextualitatea este un fenomen ce se manifestă atât la nivelul formei, cât și la nivelul conținutului. Prin urmare, o lectură intertextuală asigură o cercetare sincretică complexă care însumează caracteristicile textuale și extratextuale ale operei literare. Observăm că abordarea intertextuală acordă o atenție deosebită relației literaturii cu ea însăși (literatură – literatură), în același timp vizează și alte tipuri de inter-fluențe (sociologice, istorice, ideologice/religioase, psihologice, culturale). Roland Barthes susține că noțiunea de intertextanunță „imposibilitatea de a trăi în afara textului infinit – fie că acest text este Proust, sau ziarul cotidian, sau ecranul televizorului: cartea face sensul, sensul face viața”. Studiul conceptului de intertextualitate este de o actualitate indubitabilă. Odată ce a fost introdus acum aproximativ 50 de ani de către Julia Kristeva, ideea a cauzat o explozie de interpretări. Deja la începutul secolului al XXI-lea, în domeniul științelor umaniste apar noi termeni și concepte, totodată vechile cunoștințe sunt acum privite dintr-o nouă perspectivă, cea a principiului dialogic. Într-un cuvânt, s-a întâmplat ceea ce Mihail Bahtin anticipase cu aproximativ jumătate de secol mai devreme – totul face parte din „dialogul mare”.