Facultatea de Litere / Faculty of Letters

Permanent URI for this communityhttps://msuir.usm.md/handle/123456789/10

Browse

Search Results

Now showing 1 - 1 of 1
  • Thumbnail Image
    Item
    Imaginarul verii în opera poetică japoneză a lui Matsuo Basho: abordare traductologică
    (CEP USM, 2024) Iovu, Mihaela
    Un rol fundamental în poezia lirică îl joacă imaginarul naturii și multitudinea de emoții, imagini vizuale și auditive declanșate prin intermediul acestora, iar în literatura japoneză, vara ocupă un loc deosebit de important atât ca perioada în care au loc o multitudine de procese naturale, dar și ca concept ce stimulează amintiri și emoții ale cititorilor. Acest studiu se concentrează pe explorarea haiku-urilor care evocă elemente caracteristice verii și pe modul în care acestea sunt traduse în limbi precum româna, franceza, engleza. Obiectivul principal al lucrării este de a identifica tehnicile de traducere utilizate pentru a reda imagistica verii, alături de dificultățile întâlnite și soluțiile adoptate, prin metode de analiză comparativă. Haiku-urile selectate, create de marele poet Matsuo Basho, au fost alese tocmai pentru capacitatea lor de a surprinde esența verii, fiind apoi comparate din punct de vedere al structurii și semnificației în diferitele versiuni traduse. Acest demers încearcă să evidențieze că traducerea poeziei, în special a celei care reflectă imagini sezoniere puternice, precum vara, poate fi realizată cu succes prin diverse strategii. Fie că se pune accentul pe păstrarea senzațiilor și imaginilor originale, fie pe adaptarea formei pentru a face poezia accesibilă publicului din alte culturi, traducătorul poate alege soluții inovative, atâta timp cât reușește să transmită esența verii așa cum este ea percepută în cultura japoneză. Analiza se concentrează pe dificultățile specifice traducerii haiku-urilor, cum ar fi păstrarea conciziei, ambiguității și simbolismului tipic poeziei japoneze. Prin intermediul lucrării, încercăm să confirmăm faptul că traducerea poeziei, deși dificilă și plină de provocări, oferă multiple soluții, fie prin menținerea emoțiilor și imagisticii originale, fie prin adaptarea formei și accesibilității pentru publicul țintă.