În studiile de fonetică istorică a limbii române au fost stabilite o serie de
reguli acceptate, în linii mari, de toți cei care s-au ocupat de evoluția sistemului vocalic.
Dispariția categoriei de durată e considerată unanim cea mai importantă modificare a
acestui sistem. Pierderea opoziției dintre vocala lungă și cea scurtă constituie o restruc-
turare a sistemului vocalic și reprezintă o cheie pentru soluționarea unui șir întreg de pro
bleme din fonetica istorică. În lucrarea de față vom analiza cateva aspecte ale evoluției
vocalei ě (e scurt latin) și implicațiile pe care le-a avut această evoluție în structura
fonetică a limbii române.
