Facultatea de Litere / Faculty of Letters
Permanent URI for this communityhttps://msuir.usm.md/handle/123456789/10
Browse
1 results
Search Results
Item PARTICULARITĂȚI ALE NEOROMANTISMULUI FRANCEZ(CEP USM, 2022) Crecicovschi, EcaterinaNeoromantismul francez a reprezentat un fenomen destul de amorf. Manifestându-se în anii ’90 ai secolului al XX-lea, neoromantismul fran- cez a ocupat o poziţie centristă între naturalism şi simbolism. Ori de câte ori a fost adus în discuţie, neoromantismul francez a fost menţionat concomitent cu „romantismul tîrziu” sau postromantismul francez. Acesta din urmă, însă, nu s-a afirmat ca o epocă de tranziţie propriu-zisă, ci a marcat creaţia unor scriitori realişti ca G. Flaubert (1821-1880), A. Daudet (1840-1897), A. France (1844- 1924), R. Rolland (1866-1944) şi a unor scriitori romantici ca V. Hugo (1802-1885), ajungînd la apogeu în creaţia lui J. A. Barbey d’Aurevilly (1808-1889) şi O. Villiers de l’Isle-Adam (1838-1889), ca, în cele din urmă, să cedeze poziţiile neoromantismului. În comparaţie cu postromantismul francez, care a însemnat doar o revigorare a principiilor romantice, neoromantismul francez a elaborat un program cu principii clar formulate. Astfel, fascinaţia noului, atitudinea critică faţă de realitate, renunţarea la reguli şi canoane sunt înlocuite cu reînvierea tradiţiilor artei din epocile trecute, cu protestul de natură etico-estetic împotriva naturalismului şi a literaturii decadente, valorificarea unei problematici ce ţine de patriotism, eroism, interesul pentru o personalitate extraordinară etc. Chiar dacă prin afişarea principiilor formulate neoromantismul francez pierde din integritatea metodei romantice, moralismul şi didacticismul devin trăsăturile sale definitori. E. Rostand (1868-1918) şi belgianul M. Maeterlinck (1862-1949) au contribuit în mare măsură la dezvoltarea dramei neoromantice franceze, iar A. Fournier (1886-1914) s-a înscris în contextul prozei neoromantice franceze prin unicul său roman – Le Grand Meaulnes(„Cărarea pierdută”, 1913).