Prenumele purtate de doamnele și domnițele țărilor române în secolele al XVI-lea – al XVIII- lea dezvăluie un sistem antroponimic bogat, descendent, prioritar, din tradiția cultă greco-slavonă a atribuirii numelor de botez și completat cu semnificative elemente – fie lexicale, fie de structură – de origine laică sau populară, create pe teren propriu sau împrumutate de la etniile vecine. Dinamica utilizării acestor antroponime este variată: secolul al XVI-lea se caracterizează printr-o diversitate mai mare de prenume uzitate de casele domnitoare din Moldova și Țara Românească, în secolul al XVII-lea se observă o stabilizare a preferințelor pentru numele de botez creștine și cele derivate din material lexical românesc, iar sec. al XVIII-lea se arată, preponderent, tributar împrumuturilor grecești, explicabile prin instaurarea pe tronurile țărilor române a domnilor și, respectiv, a doamnelor venite din Fanar.
