2. Articole

Permanent URI for this collectionhttps://msuir.usm.md/handle/123456789/50

Browse

Search Results

Now showing 1 - 2 of 2
  • Thumbnail Image
    Item
    Viziuni ale paradisului în proza lui Paul Georgescu
    (2024) Popa, Catrinel
    Prezentul articol discută nuvela lui Paul Georgescu O viziune a paradisului concentrându-se pe experiențele revelatoare ale personajului principal și punându-le în relație cu diferite viziuni asupra fericirii, expuse de scriitor în alte împrejurări. În același timp, strategiile intertextuale folosite de autor pentru a demonta anumite stereotipuri și clișee sunt analizate nu numai prin prisma dihotomiei modernism/postmodernism, ci și în legătură cu conceptul de balcanism literar. Din perspectiva cititorului zilelor noastre, romanele şi nuvelele lui Paul Georgescu îşi probează durabilitatea mai cu seamă în măsura în care propun construcţii polifonice și voluptatea manieristă de a aranja lucrurile după culori şi forme, volume şi texturi. Amestecul de evocări şi ficţiuni pe care ni-l propune proza lui Paul Georgescu se dovedeşte în ultimă instanţă nu doar o metodă de exorcizare a propriilor demoni, ci şi un mijloc de a testa posibilităţile şi limitele unei (onto)poetici forte.
  • Thumbnail Image
    Item
    KAFKA PE MALUL ATLANTICULUI: ÎNSEMNĂRI DESPRE AMERICA ÎN ANUL EUROPEAN AL PATRIMONIULUI CULTURAL
    (Pontos, 2019) Ciocoi, Tatiana
    Prezentul studiu este prilejuit de aniversarea a 135 de ani de la nașterea lui Franz Kafka. Viața, biografia și „mitul” Kafka sunt privite dintr-o perspectivă anti-canonică și iconoclastă, Susținută de publicarea (relativ recentă) a epistolarului kafkian, dar și de sursele media (poze, filme, documentare), care permit reinventarea figurii scriitorului praghez în contrast cu vechea tradiție filosofică ce asocia literatura și suferința. Astfel, Kafka este imaginat drept un bărbat elegant, suficient de înstărit, întreprinzător, cu o excelentă educație primită în Boemia habsburgică, pasionat de călătorii și noi stiluri de viață. Această „nouă biografie” kafkiană constituie grila de analiză a romanului „America”, rămas în umbra celorlalte texte de cult din cauza capacității sale reduse de a produce un efect terifiant asupra cititorului. Kafka este unul dintre puținii scriitori europeni de la începutul secolului al XX-lea care a oferit o configurație mentală a Americii și a emigranților europeni în Lumea Nouă. „America” va fi astfel „citită” drept un roman de anticipație a de-teritorializării lumii post-industriale.