2. Articole

Permanent URI for this collectionhttps://msuir.usm.md/handle/123456789/50

Browse

Search Results

Now showing 1 - 2 of 2
  • Thumbnail Image
    Item
    VIAȚA CA O CARTE DE BUCATE (LAURA ESQUIVEL CA APA PENTRU CIOCOLATĂ)
    (CEP USM, 2023) Taraburca, Emilia
    Romanul Ca apa pentru ciocolată de Laura Esquivel tezaurizează tradiția artei culinare mexicane și reprezintă o sagă de familie, depănată printre rândurile unei cărți de bucate, prezentată în cheia realismului magic. Este o operă despre prepararea bucatelor ca mod de comunicare, autoexprimare și autoafirmare, de terapie chiar, despre bucătărie ca axis mundi, spațiu sacru de cunoaștere și inițiere, aceasta fiind metapersonajul, de unde pornesc și unde ajung toate celelalte („toate drumurile duc la… bucătărie”), care creează sensuri, unde se zbuciumă fluxul vieții, despre inflexibilitatea tradiției și lupta pentru a o depăși, despre istoria „mică”, a unei familii, proiectată pe cea „mare”, a țării, când perspectiva este răsturnată și Revoluția Mexicană pare doar un fundal pe care se săvârșește „revoluția” din familie, despre trezirea conștiinței de sine a femeii și afirmarea drepturilor ei de a-și croi propriul destin. Totodată, se confirmă că mâncarea cumulează toate posibilitățile unui sistem de comunicare și înțelegere, constituind un limbaj nonverbal universal.
  • Thumbnail Image
    Item
    CRIZA VALORILOR: CATALIZATOR AL PROCESELOR LITERARE DIN SECOLUL AL XX-LEA
    (Pontos, 2019) Taraburca, Emilia;
    Studiul de față este structurat în trei părți. În prima parte criza valorilor, ca și condiție intrinsecă a procesului literar, este urmărită în context istoric, din epoca Renașterii și până în secolul al XIX-lea. În cea de-a doua sunt cercetate manifestările crizei valorilor în prima jumătate a secolului al XX-lea, în primul rând, ca una din premisele apariției și constituirii modernismului în literatură și artă (cu accentul pe expresionism, dadaism, suprarealism și futurism), precum și a literaturii de factură realistă prin literatura „generației pierdute”. În ultima parte, intitulată ”Criza valorilor în literatura din a doua jumătate a secolului al XX-lea”, premisele, extinderea și consecințele acestui fenomen se observă în mai multe manifestări ale literaturii universale, printre care literatura tinerilor furioși, literatura existențialistă cu derivatele sale – teatrul absurdului și Noul roman, și, desigur, postmodernismul