Studiul poeticii discursului impune necesitatea de a stabili relaţia dintre identitatea eului enunţiator din creaţiile lirice ale lui vasile Romanciuc şi receptarea alterităţii. Proiecţiile alterităţii (umbra, masca, oglinda etc.) se reunesc pentru a scoate în evidenţă structura complexă a eului. Raporturile eului liric cu alteritatea se relevă mai des prin dialogism intralocutiv şi interlocutiv, comunicarea fiind unica cale de depăşire a tensiunii psihologice. El conştientizează că permanenta îmbrăcare a măştilor, ca asumare de identităţi străine, provoacă ireversibila degradare a fiinţei, astfel încât prin mişcarea regresivă de aruncare a acestora nu mai este posibilă recuperarea sinelui autentic. Discursul poetic reprezintă o pledoarie pentru apărarea valorilor neperisabile ale umanităţii amenințate de duplicitatea lumii moderne.
