Browsing by Author "Prohin, Andrei"

Now showing 1 - 9 of 9

CĂRTURARII ŢĂRILOR ROMÂNE – ÎNTRE ISTORIE ŞI PROFEŢIE (SEC. XV - XVI)
(CEP USM, 2013) Prohin, Andrei
Apocalipsele constituie surse valoroase pentru studiul gândirii istorice medievale. Ele întregesc imaginea timpului pe care cronicarii,deseori, numai o subînţelegeau. În discursurile apocaliptice se conţin reperele unei viziuni globale asupra evoluţiei umane în timp, revelaţii ale misterelor Providenţei care dirijează evenimentele pământeşti. Viaţa intelectuală din mănăstiri, particularităţile receptării istoriei, în Evul Mediu, determina ulectura în paralel a cronicilor şi scrierilor eshatologice.
FORMELE PROFEŢIILOR ÎN CULTURA BIZANTINĂ
(CEP USM, 2015-04-24) Prohin, Andrei
IPOSTAZELE NARAŢIUNII ISTORICE ÎN LITERATURA SLAVO-ROMÂNĂ (SEC. XV-XVI)
(CEP USM, 2012) Prohin, Andrei
Cronicile medievale reprezentau un gen literar specific, adaptat înregistrării sistematice a evenimentelor. În manuscrisele slavo-române din sec. XV-XVI, cronicile purtau diverse titluri, inclusiv denumiri specifice pentru scrierile religioase. Naraţiunile istorice erau copiate alături de predici, vieţi ale sfinţilor, povestiri despre minuni şi apocrife. Trecutul uman putea fi evocat şi ca povestire, pildă sau legendă. Titlurile cronicilor, cuvintele-cheie cu care le denumeau autorii indicau statutul literaral operelor istorice şi locul lor între preocupările publicului medieval.
PREZICEREA DECESULUI ÎN HAGIOGRAFIA BIZANTINĂ
(CEP USM, 2011) Prohin, Andrei
The Byzantines believed that the righteous Christians, at the end of life, could predict the day of their own departure or other person’s death. The hagiographical sources stressed that such foreknowledge was due to divine revelations sent to the saints, acknowledging thus their high moral virtues.The ancient authors and several Byzantine writers considered that, while entering the eternity, souls could see things that were hidden from the rest of the mortals. Learning about the moment of their death, saints keenly prepared themselves to pass to another world, the gift of prophecy being a token of the divine care, a spiritual guide for the living ones and an insight into the mysteries of Providence.
PRINCIPIILE DEONTOLOGIEI ISTORICE ÎN OPERA LUI HERODOT
(CEP USM, 2010) Prohin, Andrei; Cozma, Valeriu
The paper examines the Histories of Herodotus as a manifesto of a historian’s deontological principles. The scientific and moral attitude of the “father of history” towards history are analysed in the introductory paragraph, as well as along the entire work of Herodotus. The responsibility of the historian for his opinions, the careful collecting of historical data, the stress on the moral and didactic value of the historical examples, the cross-cultural tolerance, are among the most important obligations of a historian, according to Herodotus.
PROFETUL/PROFEŢIA ÎN TEXTELE GRECEŞTI ANTICE ŞI MEDIEVALE
(Artpoligraf, 2015) Prohin, Andrei
Cuvintele profet/profeţie, în română şi alte limbi europene, provin din greacă (προϕήτης/προϕητεία). Studiul evoluţiei şi semnificaţiilor acestor lexeme relevă complexitatea fenomenului profeţiei, în conştiinţa autorilor antici şi medievali. În greaca veche, προϕήτης („cel care anunţă, proclamă”, „prezicător”) denumea slujitorul unui sanctuar, care interpreta sau reproducea mesajele zeilor. Acest titlu l-au deţinut, în special, slujitorii Oracolului din Delfi. Profeţia denumea generic anunţarea voinţei zeului, inclusiv a viitorului. Împărtăşindu-se din omniscienţa divină, profetul ştia „cele trecute, prezente şi viitoare” (Homer). În Septuaginta, sec. III-II î.Hr., προϕήτης a înlocuit ebraicul nabi şi, în unele cazuri, lexemele ro’eh şi hozeh („văzătorul”). În Noul Testament, προϕήτης însemna „predicator, învăţător inspirat”, iar προϕητεία – „darul de a interpreta Scripturile, a vorbi şi a predica inspirat de Duhul Sfânt”. Unii scriitori creştini au derivat προϕήτης din προϕάναι „a prezice”, iar alţii au propus etimonul προϕαίνειν „a revela (viitorul, misterele)”. În scrierile patristice, titlul de profet a revenit, în special, profeţilor biblici, deşi sursele atestă că acelaşi nume l-au mai deţinut prezicătorii păgânii şi unii dintre creştinii „schismatici” (montaniştii ş.a.). Sfinţii Părinţi au inclus între profeţi şi personalităţi care nu s-au numit astfel (Adam, Fecioara Maria, apostolii, martirii), considerându-le însă idealuri morale, părtaşe ale harului divin. Potrivit Cronicii lui George Hamartolos, din sec. IX, profeţia poate fi „duhovnicească”, „diabolică”, „naturală”, „artificială”, „comună”. Sursa atestă varietatea uzajurilor cuvântului προϕητεία, în greaca medievală, privilegind profeţia duhovnicească care oferă „limba drept ajutor harului duhovnicesc”. Cuvântul profetic deţinea autoritate, fiind un mesaj al divinităţii, o cunoaştere inaccesibilă muritorilor. Disputele privind profeţia autentică, în lucrările creştine, reflectă concurenţa pentru autoritate religioasă şi socială.
SCRIERI PROFETICE BIZANTINE ÎN MANUSCRISE DIN ŢĂRILE ROMÂNE (SEC. XV-XVI)
(CEP USM, 2015) Prohin, Andrei
Între lucrările de origine bizantină, cunoscute în Ţările Române, un loc aparte revine scrierilor profetice, conţinând reprezentări proprii gândirii medievale (imaginea lumii de dincolo, pedepsele/recompensele rezervate răposaţilor, durata existenţei umanităţii, evenimentele care vor preceda sfârşitul lumii etc.). În epoca medievală, genul literaturii profetice, având rădăcini biblice, a fost continuat prin intermediul vedeniilorşi apocalipselor apocrife care pretindeau a completa profeţiile biblice, precum şi al diferitelor scrieri escatologice. Scopul prezentului articol este de a elabora un repertoriu şi o tipologie a scrierilor profetice, de origine bizantină, incluse în manuscrisele din Ţările Române, din sec. XV-XVI.
VARIETĂŢILE LITERATURII ISTORICE ÎN ŢĂRILE ROMÂNE (SEC. XV-XVI)
(CEP USM, 2012) Prohin, Andrei
Pe parcursul sec. XV-XVI, în spaţiul românesc au fost cunoscute variate scrieri istorice: cronici slavone, traduceri din istoriografia bizantină, opere scrise în greacă, latină, în limbile germană şi maghiară. Ansamblul acestor lucrări formează cultura istorică a societăţii acelei epoci, sursă importantă pentru studiul gândirii şi al imaginarului medieval. Cercetătorii de astăzi utilizează diverşi termeni pentru a denumi aceste lucrări, probând astfel caracterul eterogen al acestor scrieri, legătura lor cu alte specii literare. În afară de cronici, genul operelor istorice mai includea inscripţii murale, scrisori oficiale, texte hagiografice şi însemnări marginale.
VISE ŞI VEDENII PROFETICE ÎN MANUSCRISE DIN ŢĂRILE ROMÂNE (SEC. XV-XVI)
(CEP USM, 2015) Prohin, Andrei
În secolele XV-XVI, în Ţările Române au circulat diverse lucrări conţinând vise şi vedenii profetice. O categorie importantă de vise profetice, răspândită prin intermediul surselor bizantine şi sud-slave, o constituia visul monarhic care prevestea naşterea, cariera politică sau moartea suveranului. În lucrările istorice, visele de acest gen puteau reprezenta procedee de critică sau legitimare a puterii suveranului. Tradiţia viselor profetice, asociate suveranului, a avut continuitate în spaţiul românesc, având în centru figurile câtorva domni ai Ţării Moldovei (Ştefan cel Mare, Alexandru Lăpuşneanu, Petru Şchiopul), relatări atestate în textele narative medievale. În comparaţie cu visele, survenite în timpul somnului, vedeniile surveneau în stare de veghe şi, potrivit surselor examinate, din Ţările Române, evocau în special probleme ale vieţii spirituale.