PROFETUL/PROFEŢIA ÎN TEXTELE GRECEŞTI ANTICE ŞI MEDIEVALE

Abstract

Cuvintele profet/profeţie, în română şi alte limbi europene, provin din greacă (προϕήτης/προϕητεία). Studiul evoluţiei şi semnificaţiilor acestor lexeme relevă complexitatea fenomenului profeţiei, în conştiinţa autorilor antici şi medievali. În greaca veche, προϕήτης („cel care anunţă, proclamă”, „prezicător”) denumea slujitorul unui sanctuar, care interpreta sau reproducea mesajele zeilor. Acest titlu l-au deţinut, în special, slujitorii Oracolului din Delfi. Profeţia denumea generic anunţarea voinţei zeului, inclusiv a viitorului. Împărtăşindu-se din omniscienţa divină, profetul ştia „cele trecute, prezente şi viitoare” (Homer). În Septuaginta, sec. III-II î.Hr., προϕήτης a înlocuit ebraicul nabi şi, în unele cazuri, lexemele ro’eh şi hozeh („văzătorul”). În Noul Testament, προϕήτης însemna „predicator, învăţător inspirat”, iar προϕητεία – „darul de a interpreta Scripturile, a vorbi şi a predica inspirat de Duhul Sfânt”. Unii scriitori creştini au derivat προϕήτης din προϕάναι „a prezice”, iar alţii au propus etimonul προϕαίνειν „a revela (viitorul, misterele)”. În scrierile patristice, titlul de profet a revenit, în special, profeţilor biblici, deşi sursele atestă că acelaşi nume l-au mai deţinut prezicătorii păgânii şi unii dintre creştinii „schismatici” (montaniştii ş.a.). Sfinţii Părinţi au inclus între profeţi şi personalităţi care nu s-au numit astfel (Adam, Fecioara Maria, apostolii, martirii), considerându-le însă idealuri morale, părtaşe ale harului divin. Potrivit Cronicii lui George Hamartolos, din sec. IX, profeţia poate fi „duhovnicească”, „diabolică”, „naturală”, „artificială”, „comună”. Sursa atestă varietatea uzajurilor cuvântului προϕητεία, în greaca medievală, privilegind profeţia duhovnicească care oferă „limba drept ajutor harului duhovnicesc”. Cuvântul profetic deţinea autoritate, fiind un mesaj al divinităţii, o cunoaştere inaccesibilă muritorilor. Disputele privind profeţia autentică, în lucrările creştine, reflectă concurenţa pentru autoritate religioasă şi socială.