De la sensibilitatea umană la coerența algoritmică: provocări în traducerea piesei de teatru Grădina de sticlă după romanul Tatianei Țîbuleac din română în franceză [Articol]

Abstract

Articolul analizează procesul de traducere a piesei Grădina de sticlă după romanul Tatianei Țîbuleac din limba română în limba franceză, având ca punct central confruntarea dintre sensibilitatea interpretativă umană și coerența algoritmică oferită de instrumentele de inteligență artificială. Textul explorează dificultățile specifice traducerii teatrale, unde dimensiunea estetică, ritmul replicilor și încărcătura emoțională sunt esențiale pentru păstrarea impactului asupra publicului. Se evidențiază provocările lexicale și culturale, precum transpunerea metaforelor, a expresiilor idiomatice și a nuanțelor socio-culturale legate de contextul Chișinăului postsovietic. În articolul se compară soluțiile propuse de un traducător uman cu rezultatele generate de un sistem de traducere automată, analizând diferențele în ceea ce privește acuratețea semantică, adaptarea culturală și naturalețea dialogului scenic. Se subliniază faptul că, deși inteligența artificială poate oferi rapiditate și coerență formală, aceasta riscă să reducă subtilitățile emoționale și creativitatea lingvistică necesare unei traduceri artistice reușite. Concluziile susțin ideea unei colaborări hibride, în care intuiția, sensibilitatea și competența traductorului uman se îmbină cu precizia tehnologică, rezultând un produs final fidel atât sensului original, cât și experienței teatrale dorite.

The article analyses the process of translating the play The Glass Garden, adapted from Tatiana Țîbuleac’s novel, from Romanian into French, focusing on the confrontation be tween human interpretive sensitivity and the algorithmic coherence offered by artificial intelligence tools. It explores the specific challenges of theatrical translation, where the aesthetic dimension, the rhythm of the lines, and the emotional charge are essential to preserving the impact on the audience. The study highlights lexical and cultural challenges, such as rendering metaphors, idiomatic expressions, and socio-cultural nuances related to the post-Soviet Chișinău context. It compares the solutions proposed by a human translator with the results generated by a machine translation system, analyzing differences in semantic accuracy, cultural adaptation, and the naturalness of stage dialogue. The article underlines that although artificial intelligence can offer speed and formal coherence, it risks reducing the emotional subtleties and linguistic creativity necessary for a successful artistic translation. The conclusions support the idea of a hybrid collaboration, in which the intuition, sensitivity, and expertise of the human translator combine with technological precision, resulting in a final product faithful to both the original meaning and the desired theatrical experience.