L’ÉNONCÉ IRONIQUE DANS LA PRESSE

Abstract

Articolul de faţă este o încercare de a pune accentul pe specificul enunţului ironic în textul publicistic. E ştiut că orice enunţ presupune un sens explicit şi unul sau mai multe implicite, care urmează să fie decodate de către receptor. Interpretarea literală a enunţului ironic este deseori blocată, fiindcă ironia suspendă adeziunea enunţătorului la ceea ce el spune. Redarea ironiei într-un text scris impune dificultăţi, deoarece, pentru a o evidenţia, nu se mai poate face apel la intonaţie sau gest şi mimică. Prin urmare, enunţătorul este pus în faţa necesităţii de a recurge la alte mijloace precum: caracterul hiperbolic al enunţului, ghilimelele, semnul de exclamaţie, punctele de suspensie etc. Ironia este un tip de enunţare cu valori contradictorii care poate lăsa destinatarul perplex. Deseori caracterul ironic al unui enunţ este echivoc: astfel se manifestă specificul ironiei de a juca între frontierele admisibilului vs. Inadmisibilului. Constatăm deci că, prin natura sa, ironia prezintă o întrebare deschisă, analizată deseori pornind de la nişte presupuneri pe care le face destinatarul enunţului ironic.