ORDINEA ŞI SECURITATEA PUBLICĂ – COMPONENTĂ A TRATATULUI DE ADERARE AL REPUBLICII MOLDOVA LA UNIUNEA EUROPEANĂ

Thumbnail Image

Date

2024

Journal Title

Journal ISSN

Volume Title

Publisher

Print-Caro

Abstract

Republica Moldova este implicată plenar pe calea integrării europene, iar ordinea şi securitatea publică se consideră pilonul de bază în garantarea legalității şi stabilității atât pentru cetățenii din Republica Moldova, cât şi cetățenii din UE pentru a le garanta valorificarea pe deplin a libertăților de care dispun. La fel, un nivel înalt de securitate publică demonstrează credibilitatea, dedicația şi profesionalismul autorităților naționale, fapt determinant pe calea integrării europene a ţării noastre. Strategia Securității Naționale se referă la armonizarea legislativă cu normele europene și creșterea capacității instituțiilor din sistemul de ordine publică. Obiectivele ce vizează securitatea națională este anume integrarea ţării noastre în mecanismele și inițiativele de securitate și de ordine publică ale UE, or, acestea oferă certitudinea şi garanția că putem fi în siguranță, cât şi asigura cetățenii că se pot bucura de drepturile şi libertățile de care dispun în mod liber şi nestingherit. La rândul său, domeniul „ordine şi securitate publică” ca şi parte a capitolului 24 al Tratatului de aderare urmează a fi o prioritate pentru autoritățile publice naționale, or, neavând un nivel înalt asigurat şi garantat nu pot şi atinși alţi indicatori existențiali ai statului de drept, cum ar fi garantarea drepturilor şi libertăților omului, starea de legalitatea, ordinea de drept, etc.
The Republic of Moldova is fully committed to the path of European integration, with public order and security considered fundamental pillars in ensuring legality and stability for both its citizens and those of the EU, to fully guarantee their freedoms. Additionally, a high level of public security demonstrates the credibility, dedication, and professionalism of national authorities, which is crucial for the country’s European integration. The National Security Strategy focuses on legislative harmonization with European standards and enhancing the capabilities of institutions within the public order system. The goals related to national security specifically aim to integrate our country into the EU’s security and public order mechanisms and initiatives. These provide certainty and guarantee that we can be safe and ensure citizens can freely enjoy their rights and freedoms without hindrance. In turn, the “public order and security” domain, as part of Chapter 24 of the Accession Treaty, is to be a priority for national public authorities. Without a high guaranteed level of security, other existential indicators of the rule of law cannot be achieved, such as guaranteeing human rights and freedoms, the state of legality, and the rule of law, etc.

Description

ERHAN, Ianuș. Ordinea şi securitatea publică – componentă a tratatului de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană. In: Mecanisme şi modele de adoptare a deciziilor la nivel local/ regional/central: conferința internaționala Jean Monne ,19-20 aprilie 2024. Chişinău : Print-Caro, 2024. pp. 73-90.

Keywords

integrare europeană, stat candidat, Tratatul de aderare, ordine şi securitate publică, state candidate

Citation

ERHAN, Ianuș. Ordinea şi securitatea publică – componentă a tratatului de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană. In: Mecanisme şi modele de adoptare a deciziilor la nivel local/ regional/central: conferința internaționala Jean Monne ,19-20 aprilie 2024. Chişinău : Print-Caro, 2024. pp. 73-90.

Collections

Endorsement

Review

Supplemented By

Referenced By