Facultatea de Litere / Faculty of Letters
Permanent URI for this communityhttps://msuir.usm.md/handle/123456789/10
Browse
2 results
Search Results
Item NUMELE PROPRIU ÎN TRADUCEREA AUDIOVIZUALĂ: A FACE CA LIMBA CELUILALT SĂ FIE ÎNȚELEASĂ ÎN PROPRIA LIMBĂ(CEP USM, 2022-04-14) Grădinaru, AngelaObiectivul principal al studiului este acela de a oferi o imagine globală asupra fenomenului traducerii numelor proprii și asupra tehnicilor de traducere aplicate de traducători. În opinia unor traductologi numele proprii nu ar trebui traduse. Traducerea audiovizuală oferă diverse dovezi ale posibilității și chiar necesității traducerii acestora. Majoritatea numelor proprii sunt traductibile și traduse. Există și nume proprii care pun probleme specifice de traducere dintr-o limbă în alta. Ne propunem să studiem modalitatea traducerii numele proprii în subtitrarea comediilor din limba franceză în limba română, tipologia eventualelor diferențe dintre forma din română și forma pe care o traduce, să sugerăm soluții pentru unificarea traducerii numelor proprii în limba română în procesul traducerii audiovizuale.Item UMORUL ÎN COMEDIILE FRANCEZE: A TRADUCE FĂRĂ A TRĂDA EMOȚIA(CEP USM, 2021) Grădinaru, AngelaTraducerea este un proces de comunicare interculturală, o mediatoare între două culturi care transmite o bună parte a culturii Celuilalt. Acest fapt ne determină să regândim rolul elementelor socioculturale din filme, căci una dintre principalele provocări în traducerea audiovizuală rămâne transferul umorului. Acest articol reprezintă un studiu al traducerii umorului și al transformărilor realizate în timpul transferului dintr-o limbă/cultură în alta. Transferul umorului și înțelegerea lui în traducerea audiovizuală poate avea loc la nivel nonverbal (imagini, sunete, efecte sonore) și verbal (expresii umoristice, jocuri de cuvinte). Umorul poate fi condiționat de cuvintele care sunt utilizate intenționat (jocuri de cuvinte), dar și neintenționat; prin urmare, a traduce aceste cuvinte prin înlocuirea lor cu alte cuvinte (sinonime, echivalente) determină uneori pierderea efectului comic al cuvântului. Cuvântul implicat într-o ordine a discursului audiovizual nu urmărește convingerea receptorului, ci obținerea unei emoții estetice care condiționează râsul. Mesajul este interpretat la nivel plurisemiotic prin efortul comun al limbajului verbal și al caracteristicilor nonverbale ale comunicării, adică acțiunile și cuvintele care coexistă simultan în construirea comicului. A traduce înseamnă a crea pentru publicul receptor un „echivalent” al filmului original, adică un film, cu cea mai mică distorsiune posibilă a conținutului din varianta originală. Prin urmare, ne-am propus să analizăm modul în care comicul este tradus pe ecran în comedia La ch’tite famille subtitrată în limba română. Un rol important în procesul transferului revine traducătorului ca expert atât în receptarea, cât şi în producerea umorului, într-un context în care triada imagine/ cuvânt/ sunet trebuie transferată între două culturi. Traducătorul trebuie să identifice intenția celui care râde de celălalt, care ironizează, pentru a fi fidel sursei și pentru a adapta umorul publicului ţintă.