Facultatea de Litere / Faculty of Letters

Permanent URI for this communityhttps://msuir.usm.md/handle/123456789/10

Browse

Search Results

Now showing 1 - 1 of 1
  • Thumbnail Image
    Item
    HERMENEUTICA ÎN CONTEXTUL CERCETĂRII EPISTEMOLOGICE DIN SFERA DISCIPLINELOR UMANISTICE
    (CEP USM, 2020) Chiscop, Liviu
    Deși unii autori, atunci când vorbesc despre hermeneutică, o numesc știința interpretării, iar alții preferă să-i spună arta interpretării, noi considerăm că hermeneutica este mai curând o tehnică sau, mai bine zis, o metodă de cercetare. Iată de ce am considerat necesar să consacrăm acest studiu metodei hermeneutice în contextul metodologiei de cercetare din ştiințele umanistice, în general,şi al cel ei din ştiința literaturii, în special. De altfel, așa a şi apărut hermeneutica: drept o activitate al cărei obiect consta în descifrarea scrierilor autorilor greci și latini. Asta ar fi cum vom vedea ceea ce s-a numit hermeneutica clasică. Ulterior, după apariția creștinism ului, metoda prin care teologii se străduiau să pătrundă sensul adevărat al Scripturii se va numi hermeneutica sacră . Împreună, cele două tipuri mai sus menționate alcătuiesc ceea ce se cheamă hermeneutica tradițională . Începând din secolul XVIII, hermeneu tica devine tot mai amplă, diversificându-se în funcție de noile discipline care apar sau se dezvoltă în epocă, având tendința de a da un sens comprehensibil tuturor scrierilor greu de înțeles, nu doar din domeniul teologiei, ci și din cel al filosofiei, literaturii, jurisprudenței, semioticii ş.a. Apar, așadar, hermeneutici le aplicative, specializate pe mai toate disciplinele umanistice și alcătuind ceea ce s-a numit hermeneutica modernă.Iată de ce în eseul de față ne propunem să formulăm câteva sum are considerații referitoare la locul pe careîl ocupă hermeneutica în contextul cercetării epistemologice din sfera disciplinelor umanistice, în general,și a literaturii, în special. Ne vom referi, mai întâi, la conceptul de metodologie a cercetării, efectuând și o succintă trecere în revistă a principalelor metode de cercetare specific