În istoria lingvisticii, a doua jumătate a sec.XX a fost marcată de reflecții asupra limbajului uman și a cunoașterii umane. În acest context semnificaţia cuvântului este caracterizată prin schematizari bazate pe experienţa din lumea individului – așa-zisele cadre care subînțeleg o succesiune de prototipuri. Spre deosebire de alte domenii de cercetare
ale semanticii, teoria cadrelor analizează cuvântul în raport cu o situație de fundal, și nu în raport cu alte cuvinte, în timp ce cunoașterea bazelor conceptuale ale acestora e importantă pentru o utilizare cât mai fidelă a termenilor necesari.
