Limbajul religios funcționează în calitate de variantă paralelă, independentă în raport cu cea laică. Astfel fenomenele lingvistice reperabile în textul religios
capătă conotații multiple. Frecvența infinitivului lung cu valoare nominală în textele imnografice este o trăsătură imanentă a acestora. Acatistele abundă în nume de acțiune
derivate de la infinitivul lung care, în majoritatea situațiilor, contribuie la edificarea unor
unități culturale specifice cultului creștin ortodox. Valorile conotative fiind mult mai
frecvent întâlnite decât cele denominative.
