În acest articol autoarea abordează tema dialogul intercultural din perspectiva istoriei traducerii.
Autoarea propune să construiască convențional un tetraedru segmentat, care să reprezinte structura dinamică
a traducerii din punct de vedere sistemic: traducător – societate – limba/cultură sursă – limba/cultură gazdă.
Concluzia acestei cercetări este: în funcție de prioritățile societale, de dezvoltarea istorică a civilizațiilor,
rolul uneia din componentele tetraedrului traducțional a fost definitoriu, chiar dacă nu există simetrie între
spațiile geografice, dezvoltarea diacronică/istorică și poziția componentelor tetraedrului traducțional.
