De-a lungul veacurilor, arta a fost pusă în slujba scopurilor extraestetice. Conceptul ”Artă pentru
artă”, dimpotrivă, s-a distanțat categoric de literatura angajată, a separat valorile artistice de cele morale,
ideologice, sociale etc., insistând că arta este un bun în sine, un scop și nu un mijloc. A declarat autonomia
artei care se opune oricărei utilități, inclusiv celei morale, și a urmărit crearea frumosului dezinteresat,
depersonalizat și etern.
Manifestările artei pure, impersonale și neangajate, sunt urmărite în astfel de fenomene literare și
artistice din a II-a jumătate a sec. al XIX-lea, precum parnasianismul, simbolismul și estetismul, ultimele
două formând nucleul decadentismului care a dezvoltat un cult al frumuseții artificiale pe care l-a considerat
factorul de bază al artei, insistând că viața ar trebui să copieze arta și nu invers.
