În articol este abordat enunţul ca element fundamental într-o comunicare, pentru a-l familiariza pe receptor cu cele exprimate în diverse circumstanţe. Sunt relevate viziunile cercetătorilor privind clasificarea propoziţiilor după sensul şi scopul comunicării, care deocamdată mai diferă de la un autor la altul. Este argumentată
corelaţia dintre structura enunţului şi conţinutul lui, cu exemple selectate din patru romane călinesciene. Între scopul pe care îl urmă
reşte vorbitorul şi structura sintactică ce o preferă spre a-l reda în mod eficient există o legătură indisolubilă. De asemenea, sunt evidenţiate particularităţile lexico-gramaticale, semantice şi funcţionale ale diverselor tipuri de propoziţii/enunţuri. Este vorba despre modurile şi timpurile verbale, despre elementele lexicale specifice, topică, intonaţie, repetări etc.
