În comunicarea de faţă, vom stărui asupra discursului confesiv, axat,
prin definiţie, pe eul scriptic, pe experienţele autorului. Numeroase exemple excerptate
din scriitura egotistă a lui Gabriel Liiceanu vin să confirme teza că acest tip discursiv nu
e doar un act de autocomunicare, ci şi un act de alteritate. Eul autorului realizează prin
jurnal un „contract” de colaborare cu exterioritatea sa, cu ceilalţi. La nivelul expresiei,
proiecţia destinatarului, dimensiunea dialogică, polifonia notelor confesive se actualizează prin diverse forme şi structuri.
