Prin importanța sa pentru dezvoltarea și modernizarea limbii române, secolul al XVIII-lea se prezintă
ca o perioadă de trecere de la limba veche, cu anumite trăsături arhaice și, uneori, regionale, la un stadiu
calitativ nou, dominat de tendința de unificare și modernizare tot mai vădită a mijloacelor de exteriorizare a
gândurilor și sentimentelor. Printre personalitățile care s-au angajat în această muncă titanică, un loc aparte îi
revine lui Dimitrie Cantemir, primul cărturar român care a căutat să ridice limba poporului său la nivelul și
prestigiul altor limbi literare din Europa. Operele sale scrise în limba română – „Divanul...”, „Hronicul...” și
„Istoria ieroglifică” – servesc drept mărturie clară a efortului depus de eruditul principe moldovean pentru
propășirea limbii române. Drept model de inspirație pentru realizarea acestui deziderat i-a fost limba latină.
