2. Articole
Permanent URI for this collectionhttps://msuir.usm.md/handle/123456789/52
Browse
2 results
Search Results
Item CONFRUNTAREA CU MOARTEA ȊN CONDIȚII PANDEMICE: ȊNVĂȚĂTURI ALE FILOSOFIEI PRACTICE(CEP USM, 2022) Vasile, Cristina„Dacă n-ar fi moarte, omul nu prea ar filosofa” − am spune odată cu Schopenhauer, considerând că dacă nu ar exista moartea, oamenii ar trebui să o inventeze artificial, aşa cum au făcut atunci când au utilizat arma nucleară sau când au favorizat/generat apariţia armelor biologice şi implicit a pandemiilor, aşa cum este, bunăoară, cea recent determinată de un corona virus cine ştie de unde venit. Soluţiilor strategice sau practice de (pre)ȋntâmpinare, de la vaccinuri la stimularea sistemului imunitar, omul le-a adăugat ȋntotdeauna, ȋnsă, şi soluţii filosofice, atitudini ȋnţelepte care să-i ofere şanse sporite de supravieţuire. Ȋn acest sens, lucrarea face referinţe interpretative la Pentalogul filosofului danez Morten Dige, care se referă la: (1) Confruntarea cu pandemia, interpretată din punctul de vedere al epistemologiei, prin fuziunea dintre filosofie, religie şi ştiinţă, al eticii şi moralei raportată convieţuirii cu semenii, respectiv al laturii politice a problemei. (2) Testarea modului de funcționare a sistemelor sociale și conducerea politico-administrativă, urmărind ȋn primul rând eficienţa „sistemului imunitar”, presupunând un sine-qua-non „ȋmpreună”. (3) O nouă strategie economică aplicată ȋn domeniul sănătăţii, prin reconsiderarea prioritară a investiţiilor profilactice, ȋn raport cu cele terapeutice. (4) Ȋnvăţături despre evitarea stresului de moarte, presupunând reevaluarea aspectelor prioritate pentru viaţă. (5) Recuperarea sensurilor „privirii ochi ȋn ochi”, singurul privilegiu psiho-emoţional prin care omul este dator să dubleze tehnologia. Toate acestea atitudini se pot ȋmplini prin valorificarea unor eficiente strategii semio-logice, urmând implicit semioza situaţională: cine-cui, ce şi cum, ȋn ce context, cu ce scop.Item CONTEXTUL SPIRITUAL SPECIFIC FILOSOFIEI WITTGENSTEINIENE: ANALIZĂ, CUNOAȘTERE ȘI GÂNDIRE CRITICĂ(CEP USM, 2022) Rusu, GabrielaWittgenstein a scris într-o epocă în care logica matematică cunoaște o expansiune și o etapă prolifică în calea dezvoltării sale. Frege a remarcat aplecarea lui Wittgenstein direcționându-l către marii gânditori ai respectivei perioade: Whitehead și Russell. La scurt tip după întâlnirea lui Russell cu Wittgenstein, filosoful britanic l-a considerat pe Wittgenstein un geniu cu o gândire briliantă. Wittgenstein și-a propus să aducă modificări asupra logicii lui Russell. Filosoful austriac și-a pus în minte să extindă eforturile sale filosofice de la bazele logicii la natura lumii. Wittgenstein a dorit ca limbajul să constituie nimbul filosofiei. Până la abordarea wittgensteiniană limbajul ocupa un loc secund în aria de interes filosofică. Wittgenstein urma să se dedice necesității și complexității limbajului. Logica experienței umane putea fi decriptată doar dacă era luat în seamă limbajul în care aceasta era formulată. Wittgenstein avea ca deziderat existența unei limbaj exact cu ajutorul căreia putea să povestească realitatea în toate dimensiunile vieții. Limbajul precis, propus de Wittgenstein, avea să provoace un ecou în filosofie. Atât Wittgenstein cât și Russell doreau să explice realitatea pornind doar de la legile logice. Wittgenstein lecturase operele lui Freud însă în lumina logicii a concluzionat că psihanaliza este la fel de lipsită de fecunditate la fel ca și psihologia. Wittgenstein nu s-a dedicat psihologiei cercetării, chiar dacă aceasta era în vizorul contemporanilor acelei perioade. Filosoful austriac a preluat de la precursorii săi numeroase aspecte cum ar fi: ideea că sensul unei propoziţii depinde şi de posibilitatea acceptării falsităţii sale. Ideea lui Wittgenstein că propoziţiile şi în general limbajul au funcţia de a reprezenta faptul, realitatea de care vorbesc este de asemenea corelată cu opinia predecesorilor săi.