IUBIREA ȘI INFINTUL ÎN POEZIA LUI JORGE LUIS BORGES

Abstract

„El maestro Borges”, potrivit lui Ricardo Piglia, creator al unei „literaturi con- ceptuale” în secolului al XX-lea, a fost unul dintre scriitorii care s-a apropiat extrem de mult de perfecțiune, de desăvârșire literară, cea care pare imposibil de obținut, dar care se conturează iminent în creația sa. Detașându-ne de termenii ce deseori i-au fost atribuiți, ca: postmodernism, poststructuralism, metaficțiune, ultraism etc., pătrundem în creația sa poetică, săvârșind o incursiune riscantă, dar deliberată, care ne oferă revelații în legătură cu estetica discretului, inteligența și pornirea lăuntrică, elemente care, de fapt, construiesc poemele de dragoste borgesiene. Ne dăm seama că formulele iubirii și ale eternității pot trece printr-o unică și memorabilă transformare în poezia autorului argentinian.

“El maestro Borges”, according to Ricardo Piglia, creator of a „conceptual literature”in the 20th century, was one of the writers who came extremly close to per- fection, to literary excellence, the one that seems impossible to achieve, but which takes shape imminently in his creation. Detaching ourselves from the terms that have often been attributed to him such as: postmodernism, poststructuralism, metafiction, ultraism etc., we penetrate into his poetic creation, making a risky but deliberate incursion, which offers us revelations about the aesthetics of the discreet, the intelligence and the inner passion, elements which in fact, form the Borgesian poems of love. We realize that the formulas of love and eternity can undergo a unique and memorable transformation in the poetry of the Argentinian author.