UTOPIA … DISTOPICĂ ÎN COPILĂRIA LUI ISUS DE J. M. COETZEE

Abstract

Romanul Copilăria lui Isus de J. M. Coetzee prezintă un univers metaficțional, o parabolă despre (re)descoperirea sensurilor într-o „lume nouă”, posibil, postapocaliptică. Autorul cercetează/testează o potențială variantă de a lua viața de la început. Localitatea Novilla, la prima vedere o utopie, reprezintă, de fapt, o lume a autosuficienței comu- ne, în care o condiție a vieții noi este uitarea trecutului, o lume care îi croiește pe toți după același tipar, le formează aceleași deprinderi și gusturi, blocându-le orice posibilitate de a se transforma, o lume care oferă tuturor minimul necesar, dar căreia îi lipsesc diversitatea și pasiunea, o lume în care nimic nu se întâmplă și așa va fi mereu. Printr-un discurs condensat care declanșează artificii intertextuale, Coetzee nu atât oferă răspunsuri, cât formu- lează întrebări: despre memorie și uitare, despre stagnare și evoluție, despre ordine și haos, despre relațiile dintre generații, despre educație, despre „eu” și „celălalt”, despre comun și deosebit, despre raportul dintre rațiune, simțuri și imaginație ca modalități de cunoaștere, despre hotarele incerte și volatile dintre „bine” și „rău”, despre revoltă și conformare și despre multe altele.The novel The Childhood of Jesus by J. M. Coetzee presents a metafictional universe, a parable about the (re) discovery of meanings in a possibly post-apocalyptic ,,new world”. The author is researching/testing a possible va- riant to start life from the beginning. The locality Novilla, at first sight being an utopia, represents, in fact, a world of common self-sufficiency, in which as condition of the new life is to forget the past, a world that shapes everyone according to the same pattern, forms the same skills and tastes, blocking any possibility of transformation, a world that offers to everyone the necessary minimum, but which lacks diversity and passion, in which nothing happens and it will always be so. By means of a condensed discourse that triggers intertextual artifices, Coetzee does not offer answers as much as formulates questions: about memory and oblivion, about stagnation and evolution, about order and chaos, about intergenerational relationships, about education, about ,,me” and ,,the other”, about common and special, about the relation between reason, senses and imagination as ways of knowing, about the uncertain and volatile boundaries between ,,good” and ,,evil”, about revolt and conformation and about much more.