Aplicabilitatea principiului ne bis in idem în procesul penal. Perspectiva Curții Europene a drepturilor omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene [Articol]

Abstract

The principle „bis de eadem re ne sit actio” (ne bis în idem) appeared in the Digests of Emperor Justinian I and states that „the Governor must not allow the same person to be charged with a crime for which he has already been acquitted .In accordance with the European Court of Human Rights case-law, „idem” refers to those facts that constitute a set of concrete circumstances that in fact involve the same defendant and which are indissoluble linked together in time and space, whose existence must be demonstrated in the purpose of securing a conviction or initiating criminal proceedings.„Bis”, within the meaning of the ECHR case-law, refers to the prohibition to repeat a criminal procedure which has been concluded by a final decision and a judgment id considered final if in accordance with the traditional expression, it has acquired the force of res judicata, because the parties have exhausted the available remedies or no further ordinary appeals are allowed or the deadline for submitting an appeal has expired.By applying the ne bis in idem principle, the courts tend to restore the overlap between factual and legal reality, while sacrificing the defendant’s right as an accused person to enjoy the certainty of the completed criminal procedure, or on the contrary, sacrificing the right of society to obtain a conviction, keeping the accused person on the shelter of finished criminal process. Principiul „bis de eadem re ne sit actio” (ne bis în idem) a apărut în Digestele împăratului Iustinian I și prevede că „Guvernatorul nu trebuie să permită ca aceeaşi persoană să fi e acuzată din nou de o infracţiune pentru care a fost deja achitat” . În acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului , prin „idem” înțelegem acele fapte care constituie un ansamblu de circumstanțe concrete care implică de fapt același inculpat și care sunt indisolubil legate între ele în timp și spațiu, a căror existență trebuie să fie demonstrată în scopul de a asigura o condamnare sau de a iniția proceduri penale. „Bis”, în sensul jurisprudenței C.E.D.O. se referă la interzicerea repetării unei proceduri penale care a fost încheiată printr-o decizie „definitivă” , iar o hotărâre este definitivă în cazul în care, în conformitate cu expresia tradițională, ea a dobândit forța de res judicata, întrucât părțile au epuizat căile de atac disponibile sau nu mai sunt permise căi de atac ordinare suplimentare ori părțile au permis ca termenul de atac să expire. Aplicând principiul ne bis in idem, instanțele judecătorești tind spre restabilirea suprapunerii dintre realitatea faptică și realitatea juridică, sacrificând totodată dreptul inculpatului, ca persoană acuzată, de a se bucura de certitudinea procedurii penale finalizate, ori dimpotrivă, sacrificând dreptul societății de a obține condamnarea, păstrându-l pe acuzat la adăpostul procesului penal finalizat.