Ioan Cantacuzino între dimineața (pamfletară a) poeților, (anti)retorică și lirism [Articol]

Abstract

Acest articol tratează viața și opera poetului român Ioan Cantacuzino, un reprezentant al unei epoci de tranziție complexe din cultura română (sfârșitul secolului XVIII – începutul secolului XIX). Formele lirismului practicat de Ioan Cantacuzino în volumul intitulat Poezii noo implică o multitudine de reurse (inclusiv prin traduceri și adaptări), instrumente retorico – stilistice și opțiuni tematice dintre care se evidențiază unele texte care ilustrează disponibilitatea scriitorului pentru pamflet, ironie și chiar pentru parodie. Faptul este de natură să demonstreze nu doar racordarea scriitorului la dinamica ideilor și a structurilor literare occidentale ale epocii, ci și capacitatea – asumată explicit, în Predislovia volumului, de a inova, la toate nivelurile textului, cu deplină conștiință a gratuității actului de creație. Articolul analizează particularitățile stilistice și tematice ale creației lui Ioan Cantacuzino, precum și utilizarea pamfletului și a oximoronului în construirea portretelor feminine și a discursului ironic, evidențiind originalitatea sa în contextul epocii.

This article examines the life and work of the Romanian poet Ioan Cantacuzino, a representative of a complex transitional period in Romanian culture (late 18th – early 19th century). The forms of lyricism practised by Ioan Cantacuzino in the volume entitled Poezii noo involve a multitude of resources (including translations and adaptations), rhetorical and stylistic instruments, and thematic choices. Some texts stand out, illustrating the writer›s penchant for pamphleteering, irony, and even parody. This demonstrates not only his connection to the dynamics of Western ideas and literary structures of the time, but also his ability – explicitly stated in the volume›s foreword – to innovate at all levels of the text, fully aware of the gratuitous nature of the creative act. The article analyzes the stylistic and thematic particularities of Cantacuzino’s work, as well as his use of the pamphlet and oxymoron in constructing female portraits and ironic discourse, highlighting his originality within the context of his era.