POEZIA LUI ANDREI ȚURCANU , SUB SEMNUL DIALOGULUI ONTOLOGIZAT CU ODĂ (ÎN METRU ANTIC) DE MIHAI EMINESCU

Abstract

Poezia lui Andrei Ţurcanu ilustrează, dincolo de amalgamul aparent eclectic de elemente circumscrise postmodernismului (reale, mitice, livreşti, autobiografice etc.), imaginea unui creator animat de provocările interogative eterne privind fiinţa şi fiinţarea. Meditaţia ontologică şi tentaţia de a depăşi ruptura existenţială prin as umarea ei plenară implică o raportare suigeneris la ritualul iniţiatic al „învăţării morţii” din Odă (în metru antic) , iar, prin extensiune, la dimensiunea fiinţială a creaţiei lui Mihai Eminescu, ca temei al unor reconfigurări de substanţă. Rescrierea scenariului tragic eminescian se îmbină cu un registru variat de mituri/miteme, experienţe livreşti şi reale, sugestive pentru aventura ontologică de (re)alcătuire a sinelui. Astfel, în creația lui Andrei Țurcanu se remarcă un revizionism poetic subtil man ifestat prin „completarea” poemului precursor/ a textelor precursoare și răstălmăcirea semnificațiilor acestora în consens cu viziunea creatorului contemporan.Beyond the seemingly eclectic amalgam of elements circumscribed to postmodernism (real, mythical, bookish, auto-biographical, etc.), Andrei Ţurcanu's poetry shines a light on the the image of a creator animated by interrogative challenges to both eternal being and incorporalization. Andrei Ţurcanu's poems’ use of an ontological meditation on the temptation to overcome an existential rupture by converting it to an unquestioned absolute creates a suigeneris relation to the initiatory rites of “learning from death” in Eminescu’s An Ode (in Classical Meter). Ţurcanu's poems also reconfigure the core elements of An Ode in order to reach the existential dimension at its heart. This reinterpretation of Eminescu's tragic scenario uses various recombinations of myths, academic interpretations, and real - life experiences to ontologically suggest an adventure of the soul reinventing it self. Andrei Țurcanu’s works can thus by seen as a response to An Ode, one that subtly strives to “complete” Eminescu’s poem by applying a modern lens to the symbolic visions of the original text.