LA DIMENSION LINGUISTIQUE DE L’IMPLICITE

Abstract

Uzul limbajului implică de fiecare dată şi sensuri care nu sunt exteriorizate, proces completat cu ceea ce este subîn- ţeles. Totodată, acest fapt nu este posibil decât numai atunci, când interlocutorii împărtăşesc acelaşi cadru de experienţă sau de competenţe. Acceptat în teoria implicitului ca «non-dit», fenomenul dat este, fără îndoială, inevitabil, dar nu şi inocent. Pentru că ceea ce e subînţeles e indispensabil comprehensiunii, ascultătorul este, de fapt, forţat să accepte ideile şi ideologiile conţinute în enunţ. Astfel, utilizarea lui «non-dit» poate fi o piedică lingvistică. În acest context, trebuie menţionată proprietatea cuvintelor de a acumula nu numai sensuri convenţionale, ci şi implicite, care necesită a fi descifrate de către destinatar în diferite tipuri de enunţuri, inclusiv texte. Comprehensiunea globală a enunţului este inclusă în cea a subînţelesului şi a presupusului, altminteri spus, pentru a înţelege un enunţ e nevoie de a decoda atât conţinuturile implicite, cât si cele explicite.