Evoluția genului pamfletar în spațiul românesc [Articol]

Abstract

Termenul „pamflet” începe să fie utilizat relativ târziu în limba română (1851), dar elemente de pamflet pot fi identificate încă în cronicile muntenești, ce datează din sec. al XVIII-lea. Primele forme ale genului pamfletar se atestă în scrierile comisului Ionică Tăutu (începutul sec. al XIX-lea). Următoarea figură de mare importanță în evoluția pamfletului românesc este I. Heliade-Rădulescu, considerat de unii cercetători drept „ctitor al pamfletului românesc modern”. Treptat pamfletul capătă o răspândire mai largă, fiind identificat în activitatea lui T. Arghezi, N.D. Cocea, I. Vinea. P. Șeicaru etc. odată cu dezvoltarea presei românești, pamfletul se distinge ca specie publicistică utilizată de o serie de scriitori și publiciști. În timp ce în Franța se vorbește despre ipoteza declinului genului pamfletar, datorat civilizării și pacificării vieții politice, în spațiul românesc pamfletul cunoaște o dezvoltare considerabilă, fiind practicat de o serie de publiciști precum: M. Dinescu, Cr.T. Popescu, Alex Ștefănescu, T. Octavian, L. Munteanu, A. Pleșu, I. Groșan, M. Mihăieș etc. În spațiul basarabean pamfletul se leagă în special de numele lui C. Tănase și V. Mihail.