INTERDEPENDENȚA DINTRE JURISDICȚIA CONSTITUȚIONALĂ ȘI JUSTIȚIA DE DREPT COMUN ÎN DOMENIUL ASIGURĂRII LEGALITĂȚII

Abstract

Articolul de față, în varianta în care ne-am propus să facem un demers științific pe dimensiunea dreptului constituțional, încearcă să aducă o anumită clarificare în una din multiplele probleme care vizează statul de drept și, efectiv, asigurarea supremației legilor și a constituției într-un stat democratic. Așa cum sugerează și titlul, ne vom axa pe evidențierea interdependenței dintre jurisdicția constituțională și justiția de drept comun în domeniul asigurării legalității. Aceste aspecte, diverse după conținut și scop, au totuși la bază anumite finalități comune – unul fiind acela de instituire a supremației legilor. De asemenea, atât jurisdicția constituțională, cât și cea de drept comun derulează după anumite principii comune. Pornind de la această premisă, vom încerca să conturăm acel fir roșu care străbate activitatea instanțelor de drept comun în ceea ce privește asigurarea supremației legilor și activitatea de control a constituționalității legilor realizată de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova. Studiul se încheie cu o radiografie a reperelor normative care reglementează activitatea instanțelor de judecată, o prezentare a regimului juridic de activitate a Curții Constituționale, finalizând cu evidențierea trăsăturilor fundamentale ale justiției constituționale (avându-se în vedere că anume Curtea Constituțională stabilește un mecanism real de protecție a Constituției și buna funcționare a acesteia).
In this article „The interdependence between constitutional justice and the common justice in the field of legal ensuring” we are trying to develop some practical issues concerning the constitutional justice. As the title of the article suggests, the research paper will focus on the different aspects concerning the interdependence between constitutional justice and the common justice. It is absolutely clear that there are a wide range of differences between those 2 forms of justice. But in the same time, they do have the same goal – to establish the constitutional supremacy. Additionally, they are both based on a great variety of legal principles which are common for them. As a result, we conclude that constitutional justice has taken a central position in the system of liberal institutions by ensuring accomplishment of separation and balance of powers, protection of rights and liberties, guaranteeing the supremacy of the Constitution. In Moldova, the Constitutional Court has become necessary to implement fully guarantee of the principles and constitutional norms, their practical application, aiming their compliance with the legal provisions of the Fundamental Law. By creating the Constitutional Court Moldova established a real mechanism to protect the Constitution and to deal with its infringements.

Description

Keywords

jurisdicția constituțională, Curtea Costituțională, supremația Constituției, lege fundamentală, conceptul de constituționalitate, justiția de drept comun, constitutional jurisdiction, Constitutional Court, Constitution supremacy, fundamental law, concept of constitutionality, common law justice

Citation

ARSENI, Alexandru, DABIJA, Tatiana. Interdependența dintre jurisdicția constituțională și justiția de drept comun în domeniul asigurării legalității. În: Revista Naţională de Drept, 2014, nr. 3(161), pp. 8-12. ISSN 1811-0770

Collections

Endorsement

Review

Supplemented By

Referenced By