Antropofagia ca paradigmă a violenţei extreme. Reflectări în distopiile românești (V. Beneș, Gheorghe Săsărman și Ligia Pârvulescu) [Articol]

Abstract

Studiul de faţă examinează modul în care antropofagia funcționează în distopiile românești ca dispozitiv narativ al violenței totale, explorând nu atât filiațiile ei antropologice, cât semnificațiile ei politice și culturale, prin raportare la contextul elaborării fiecărui text în parte. În acest scop, voi începe prin a sintetiza principalele valenţe și semnificaţii atribuite antropofagiei în diferite câmpuri academice. În continuare, voi analiza trei distopii românești diferite tipologic, scrise în intervale istorice tulburate socio-politic și ideologic. Nuvela lui V. Beneș, Amo, amas, amat... (1943), ilustrează distopia totalitară așa-zis clasică, mizând pe un personaj masculin fără nume ori identitate precisă, angajat într-o luptă inegală cu o lume barbară, în acţiunile violente ale căreia se ghicește extremismul de dreapta și, prin extensie, orice sistem totalitar. Vizionara proză Motopia, pe care Gheorghe Săsărman reușește să o publice în 1975, încapsulează deja imaginarul cyberpunk. Asigurând însă omobilelor o partitură narativă de o cruzime rară, scriitorul își transformă sinistrul protagonist colectiv într-o alteritate tehnică monstruoasă a partidului comunist. Romanul Ligiei Pârvulescu, intitulat Translucid (2021), ilustrează pe deplin trăsăturile specifice distopiei feministe, pariind în prima lui parte pe o adevărată scenografie a ororii, în care femininului îi sunt rezervate roluri narative limitate și tulburătoare. Chiar și atunci când nu devine, ca în schema distopică, un nexus narativ esențial, antropofagia nu poate simboliza decât degradarea umanului până la extincția lui totală.

My study examines the way in which manhunt and anthropophagy function in Romanian dystopias as narrative devices of total violence, exploring not only their anthropological filiations, but also their political and cultural meanings, by relating them to the context in which they were elaborated. To this end, I will begin by synthesizing the main valences and meanings attributed to anthropophagy in different academic fields. Next, I will analyze three typologically different dystopias from Romania, written in socio-politically and ideologically disturbed historical epochs. The short story Amo, amas, amat... (1943) by V. Beneș illustrates the so-called classic totalitarian dystopia, relying on a male character without a name or a precise identity, engaged in an unequal struggle with a barbaric horde, in whose violent actions one can guess any totalitarian system. The visionary prose Motopia, which Gheorghe Săsărman manages to publish in 1975, incapsulates the cyberpunk imagery. However, by giving these sinister creatures a narrative functionality of rare cruelty, the writer transforms them into a monstrous technical otherness of the communist party. Ligia Pârvulescu’s novel, entitled Translucid (2021), fully illustrates the specific features of feminist dystopia, betting in its first part on an authentic scenography of horror, in which the feminine receives limited narrative roles. Even when it does not become an essential narrative nexus, as in the dystopian scheme, anthropophagy can only symbolize the degradation of the human being to the point of total extinction.