INFRACŢIUNILE PREVĂZUTE LA ART.238 ŞI 239 CP RM ÎN LUMINA AMENDAMENTELOR OPERATE ÎN CODUL PENAL LA 25.07.2014

Thumbnail Image

Date

2015

Journal Title

Journal ISSN

Volume Title

Publisher

CEP USM

Abstract

Prezentul articol este consacrat analizei de drept penal a infracţiunilor prevăzute la art.238 şi 239 CP RM. Analiza este efectuată prin prisma Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative din 25.07.2014. În acord cu aceasta, aria de aplicare a art.238 CP RM a fost extinsă asupra ipotezelor presupunând prezentarea cu bună ştiinţă a unor informaţii false în scopul obţinerii unui împrumut sau a unei despăgubiri/indemnizaţii de asigurare, ori al majorării sumei acestora, ori al obţinerii unui împrumut în condiţii avantajoase, dacă prin aceasta instituţiei financiare, organizaţiei financiare nebancare, asociaţiei de economii şi împrumut sau asigurătorului i-au fost cauzate daune. De asemenea, art.238 CP RM a fost completat cu alineatul (2): „Aceleaşi acţiuni care au cauzat daune în proporţii deosebit de mari”. Nu în ultimul rând, aria de aplicare a art.239 CP RM a fost extinsă asupra ipotezelor presupunând acordarea unui împrumut sau a unei despăgubiri/indemnizaţii de asigurare cu încălcarea intenţionată a legii, a politicilor de acordare a împrumuturilor sau normelor de prudenţă financiară, dacă prin aceasta instituţiei financiare, organizaţiei financiare nebancare, asociaţiei de economii şi împrumut sau asigurătorului i-au fost cauzate daune
This article is dedicated to the penal law analysis of the of fences referred to at art.238 and 239 PC RM. The analysis is carried through the Law on amending and supplementing certain legislative acts from 25.07.2014. In line with these procedures, the application scope of art.238 PC RM was extended over the hypothesis assuming knowingly presenting false information in order to obtain a loan or reparation/insurance claim, or to increase their amount, or to obtain a loan on favorable terms, if all these were caused to the financial institution, non-banking financial organization, savings and loan association or to the insurer. Also, art.238 PC RM was completed with paragraph (2): "The same actions that caused damages in large proportions". Finally but not least, the application scope of art.239 PC RM was extended over the hypothesis assuming the issuance of a loan or reparation/insurance claim by deliberately violating the law, the policies on loan issuance or the norms on financial prudence, if all these were caused to the financial institution, non-banking financial organization, savings and loan association or to the insurer.

Description

Keywords

informaţii false, credit, împrumut, despăgubire/indemnizaţie de asigurare, instituţie financiară, organizaţie financiară nebancară, asociaţie de economii şi împrumut, insolvabilitate, asigurător

Citation

STATI, Vitalie. Infracţiunile prevăzute la art. 238 şi 239 CP RM în lumina amendamenţelor operate în codul penal la 25.07. 2014. In: Studia Universitatis Moldaviae. Seria Ştiinţe sociale. Sociologie. Asistenţă Socială. Drept. Ştiinţe Politice. Revistă ştiinţifică, 2015, nr. 3 (83), pp. 205-224

Collections

Endorsement

Review

Supplemented By

Referenced By