Facultatea de Istorie şi Filosofie / Faculty of History and Philosophy

Permanent URI for this communityhttps://msuir.usm.md/handle/123456789/8

Browse

Search Results

Now showing 1 - 2 of 2
  • Thumbnail Image
    Item
    CONSTRUCȚIA NAȚIONALĂ ȘI SOCIALĂ A CORPULUI STUDENȚESC POSTBELIC AL UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA
    (CEP USM, 2018) Rotaru, Liliana
    Incongruența dintre politica națională declarată a statului sovietic și impetuozitatea și perseverența regimului comunist de a edifica un sistem al învățământului superior în RSS Moldovenească, în lipsa unor condiții oportune în primii ani de după cel de-al Doilea Război Mondial, a determinat constituirea unui contingent studențesc hibridizat și distorsionat din punct de vedere etnic și social. Așa-numitul „învățământ superior moldovenesc” și pentru „moldoveni” era, de fapt, un învățământ care se realiza preponderent în limba rusă, iar cea mai mare parte a studenților (dar și a cadrelor didactice) erau de origine salvă (ruși, ucraineni, bieloruși), „reprezentanții populației autohtone – moldovenii” fiind în proporție maximă de 30 la sută în această perioadă. Politica autorităților de stat și de partid sovietice a asigurat crearea unei structuri naționale și sociale a corpului studențesc care favoriza și stimula sovietizarea, rusificarea și rusianizarea învățământului superior din RSS Moldovenească.
  • Thumbnail Image
    Item
    ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR ÎN COLONIILE GERMANE DIN BASARABIA SUB REGIMUL ŢARIST (A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI XIX – ÎNCEPUTUL SECOLULUI XX)
    (CEP USM, 2015) Gulica, Ilie
    Şcoala germană, în urma procesului de formare în prima jumătate a secolului al XIX-lea, începând cu anii 1860 este supusă treptat controlului din partea statului. Ca urmare, s-a încercat o rusificare cuprinzătoare a acestor instituţii de învăţământ, însă demersul respectiv a fost deranjat de diverşi factori de conjunctură, în special de lipsa profesorilor de limbă rusă. Cu toate acestea, acţiunea a continuat în deceniile ce au urmat, prin introducerea predării limbii ruse – la început în clasa a treia, apoi în clasa întâi. În consecinţă, procesul de alfabetizare a scăzut faţă de perioada în care şcoala germană s-a bucurat de libertate – fenomen înregistrat şi în alte comunităţi etnice ale Imperiului Rus.