55. Ştiinţe Juridice
Permanent URI for this communityhttps://msuir.usm.md/handle/123456789/11268
Browse
2 results
Search Results
Item RĂSPUNDEREA PENALĂ PENTRU OMORUL SĂVÂRȘIT ÎN STARE DE AFECT(2021) Berdilo, Rodica; Stati, VitalieScopul tezei constă în efectuarea unei cercetări aprofundate a răspunderii penale pentru omorul săvârșit în stare de afect, în identificarea vulnerabilităților legate de interpretarea și aplicarea art. 146 CP RM, urmând a fi elaborate şi propuse măsuri concrete privind perfecționarea cadrului normativ în materie. În vederea atingerii scopului propus, au fost formulate următoarele obiective: stabilirea semnelor constitutive ale noțiunii de omor; studierea modelelor de elevaţie juridică străine în vederea identificării similitudinilor şi deosebirilor în raport cu modelul de reglementare a răspunderii pentru omorul, săvârșit în stare de afect, din legea penală autohtonă; analiza istorică a reglementărilor privind omorul săvârșit în stare de afect; argumentarea clară, completă şi convingătoare a oportunității atenuării răspunderii în cazul acestei infracțiuni; relevarea conţinutului obiectului juridic special al infracţiunii prevăzute la art. 146 CP RM; identificarea caracteristicilor victimei infracţiunii prevăzute la art. 146 CP RM; stabilirea conţinutului faptei prejudiciabile din cadrul infracţiunii analizate; caracterizarea urmărilor prejudiciabile şi a legăturii cauzale în cazul infracţiunii prevăzute la art. 146 CP RM; stabilirea conţinutului vinovăţiei pe care făptuitorul o manifestă la comiterea infracţiunii analizate; caracterizarea stării de afect a subiectului infracţiunii prevăzute la art. 146 CP RM etc.Item AMENINȚAREA CU OMOR ORI CU VĂTĂMARE GRAVĂ A INTEGRITĂȚII CORPORALE SAU A SĂNĂTĂȚII(2021) Angheluță, Mihaela; Gîrla, LiliaScopul şi obiectivele tezei. Scopul tezei rezidă în examinarea aspectelor de drept penal ale amenințării cu omor ori cu vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății, în stabilirea neajunsurilor ce caracterizează apărarea penală a libertății psihice, în sugerarea legiuitorului a unor soluții de îmbunătățire a calității apărării penale a acestei valori sociale, precum și în contribuirea la aplicarea art. 155 CP RM în conformitate cu principiul legalității. Obiectivele necesare pentru realizarea scopului pe care ni l-am propus sunt: determinarea pericolului social al faptei incriminate la art. 155 CP RM; analiza juridico-istorică și de drept comparat a reglementărilor privitoare la amenințarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății; fundamentarea științifică a derivației obiectului juridic special al infracțiunii prevăzute la art. 155 CP RM din obiectul juridic generic al infracțiunilor prevăzute în Capitolul III al părții speciale a Codului penal; identificarea caracteristicilor victimei infracțiunii prevăzute la art. 155 CP RM; definirea noțiunilor „violență psihică” și „amenințare”, precum și stabilirea coraportului dintre aceste noțiuni; determinarea conexiunii dintre noțiunile „constrângere psihică” și „amenințare”; caracterizarea celor două condiții obligatorii pe care trebuie să îndeplinească amenințarea în accepțiunea art. 155 CP RM; interpretarea termenului „omor” și a sintagmelor „vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii” și „dacă a existat pericolul realizării acestei ameninţări” din art. 155 CP RM; identificarea momentului de consumare a infracțiunii prevăzute la art. 155 CP RM; determinarea conținutului vinovăției, a emoțiilor, a motivului și a scopului ce caracterizează infracțiunea prevăzută la art. 155 CP RM etc.