Facultatea de Drept / Faculty of Law
Permanent URI for this communityhttps://msuir.usm.md/handle/123456789/6
Browse
1415 results
Search Results
Item ROLUL CURȚII SUPREME DE JUSTIȚIE ÎN CONSOLIDAREA PRECEDENTULUI JUDICIAR ÎN CALITATE DE IZVOR DE DREPT ÎN RM(Artpoligraf, 2015) Şandrovschi, NicolaeOrice sistem judecătoresc, dar și procesul de înfăptuire a justiției este un mecanism viu, în permanentă modificare, atît a formei, cît și a conținutului. Forma este determinată de ansamblul legilor care stabilesc organizarea sistemului judecătoresc, iar conținutul este exprimat în legile materiale și procesuale care prevăd competența instanțelor judecătorești, reglementează conduita participanților la proces și impun rigorile față de actul de justiție. În scopul asigurării conexiunii între diferitele categorii de instanțe judecătorești și realizarea uniformă a justiției, trebuie să existe un factor în interiorul sistemului care să se prezinte atît ca element component a acestuia, care să înfăptuiască nemijlocit justiția, cît și ca un supraorgan cu competențe de supraveghere și impunere a supremației legii și securității raporturilor juridice, indiferent de teritoriu și gradul instanței. Scopul înființării și existenței unui astfel de element reprezintă, printre altele, necesitatea de autoreglare a sistemului și posibilitatea înlăturării lacunelor legislative, fără a apela la puterea legislativă. Potrivit Legii cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, aceasta este împuternicită cu unificarea soluțiilor practice, adoptate de instanțele naționale și generalizarea acestora prin emiterea unor acte care nu sunt cazuistice, ci conțin norme abstracte, destinate tuturor subiecților raporturilor sociale. Singura diferență între acestea și actul normativ constituie caracteristica de recomandare a actelor emise de CSJ, în calitate de organ superior în sistemul național al instanțelor judecătorești. Prin emiterea actelor respective a CSJ are loc intrepretarea legii materiale și procesuale în scopul asigurării pronunțării unor hotărîri similare în cazuri similare. În concluzie, considerăm că actele explicative emise de CSJ, sunt necesare și utile în condițiile unei practici neuniforme, care nu asigură securitatea raporturilor juridice și provoacă incetitudinea justițiabilului atît în conduita aleasă, cît și în actul de justiție.Item MANIFESTĂRI ALE CONFLICTULUI MUNCĂ-FAMILIE. SINTEZE TEORETICE ȘI PRELIMINARII PENTRU STUDIUL EMPIRIC(Artpoligraf, 2015) Şaitan, VioricaConflictul muncă-familie, derivat din nevoia de a integra în mod optim solicitările legate de rolul familial şi cele ale rolului profesional, reprezintă o temă de interes pentru cercetările recente. Studiile relevă că acest tip de conflict poate fi o sursă considerabilă de distres (Lourel et al., 2009 şi se soldează cu stări emoţionale preponderent negative (Ilies, 2012). În această ordine de idei, problema echilibrării şi integrării solicitărilor familiale cu cele ale muncii reprezintă o provocare atât pentru individ, cât şi pentru organizaţie. Primele studii cu această tematică au fost realizate în anii ’80 ai secolului trecut. Cercetările s-au axat atât pe investigarea fenomenului, cât şi pe elaborarea unor strategii de intervenţie. Cele mai multe studii au fost realizate în Europa de Vest, SUA şi Asia (Aryee et al., 1999; Hill et al., 2004; Lu et al., 2010 ş.a.) şi mai puţin în Europa de Est sau chiar deloc în mediul organizaţional autohton. Luând în considerare faptul că o asemenea investigaţie nu a fost realizată în RM, ne propunem un studiu complex privind interferenţa dintre aceste domenii. Sintezele teoretice ne vor permite cunoaşterea multiaspectuală a fenomenului şi clarificarea unor preliminarii pentru un studiu empiric raport la realităţile organizaţionale locale. În vederea identificării specificului conflictului muncă-familie vor fi administrate un şir de scale (Family Supportive Organization Perceptions Scale, Boundary Flexibility Scale, Work Family Conflict Scale ş.a.) pe un lot de 350 subiecţi din diverse domenii ocupaţionale, din organizaţii publice şi private, asigurându-se reprezentativitatea lotului după diverse criterii – vârstă, gen, statut marital, program de lucru ş.a. Studiul mai prevede şi delimitarea unor recomandări destinate managerilor şi psihologilor practicieni pentru implementarea unor programe de intervenţie organizaţională.Item REGIMUL JURIDIC AL BUNURILOR VIITOARE. BUNURILE CARE DEVIN IMOBILE ŞI BUNURILE MOBILE PRIN ANTICIPAŢIE(Artpoligraf, 2015) Stoianov, LudmilaÎn orice perioadă a dezvoltării societăţii statul, persoanele fizice şi juridice au fost preocupate de prosperarea sa economică. Patrimoniul persoanei confirmă capacitatea de plată a acesteia şi serveşte tuturor creditorilor drept gaj al executării creanţelor. Zi de zi fiecare din noi îşi asumă obligaţii sau devine creditor al unui raport juridic obligaţional. La constituirea raportului obligaţional se ia în consideraţie capacitatea de plată a persoanei, iar la etapa executării obligaţiilor creditorii chirografari îndreaptă executarea asupra activului patrimonial (averii) debitorului. Activul patrimonial al persoanei se constituie din bunurile şi creanţele acestuia. Pînă în sec. XX bunurile (şi mai ales bunurile imobile) au fost considerate ca singurele adevărate elemente constitutive ale averii unei persoane. Noţiunea de „bun” întrebuinţată în textele Codului civil şi a legilor speciale a fost suplinită de literatura de specialitate. Bunurile sunt clasificate în diverse categorii potrivit numeroaselor criterii. Unul din criterii este cel al fixităţii, care este calificat drept o distincţie fundamentală care include practic toate bunurile şi le grupează în: bunuri mobile şi bunuri imobile. O realizare a ştiinţei este acceptarea bunurilor viitoare drept element constitutiv al activului patrimonial al persoanei. Printr-o ficţiune legiuitorul le consideră bunuri viitoare mobile sau imobile(în funcţie de destinaţia lor viitoare) şi oferă posibilitate subiecţilor să încheie acte juridice asupra acestor bunuri prin anticipaţie. Codul civil al RM nu defineşte această categorie de bunuri, însă prezintă reglementări ce vizează bunurile viitoare şi actele juridice obiect al cărora sunt acestea. Noul Cod civil al României reglementează bunurile care devin imobile, bunurile mobile prin anticipaţie, ceea ce prezintă un interes deosebit în dreptul civil.Item PERSPECTIVA ETIOLOGICĂ A FAPTEI DE DISTRUGERE SAU DETERIORARE INTENŢIONATĂ A BUNURILOR SĂVÂRŞITĂ DIN MOTIVE DE URĂ SOCIALĂ, NAŢIONALĂ, RASIALĂ SAU RELIGIOASĂ(Artpoligraf, 2015) Negritu, LudmilaDistrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor săvîrşită din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă este incriminată la lit.b) alin.(2) art.197 CP RM, apărând pe post de variantă agravată, întucât prezintă riscuri grave pentru siguranţa şi ordinea publică, dat fiind potenţialul înalt de provocare a tulburărilor sociale. Oportunita-tea incriminării faptei de distrugere sau deteriorare intenţionată a bunurilor având ca motivaţie ura, se explică prin relaţiile de confor-mare comprehensive, cu emiterea unui mesaj elocvent de promovare a egalităţii, toleranţei şi non-discriminării în societate; or, faptele comise din ură pot exacerba tensiunile existente între grupuri şi pot contribui la tulburări interetnice sau sociale. Infracţiunile motivate de ură au o diversă proiecţie etiologică, fiind determinate fundamental de prezenţa unor stereotipuri, prejudecăţi în evaluarea unor grupuri sociale. Prejudecăţile sunt analizate ca „expresii ale unei atitudini sociale sau ale unei credinţe defavorabile, ale unor sentimente negative sau ale manifestării unui comportament ostil şi discriminatoriu faţă de membrii unui grup, ca urmare a faptului că aceştia fac parte din grupul respectiv. Prejudecăţile iau forme dife-rite: rasismul, xenofobia, antisemitismul, în funcţie de caracteristicile grupului-ţintă. Pornind de la perspectiva etiologică a faptelor cercetare, distingem două forme de manifestare a acestora, şi anume: modelul ostilităţii şi modelul selecţiei prin discriminare (se aplică şi infractorilor care nu simţeau ostilitate faţă de victime, ci le-au ales în baza prejudecăţilor sau stereotipurilor referitoare la vulnerabilităţile acestora). Odată cu evaluarea nivelului de stereotipizare a societăţii şi a facto-rilor ce conduc la conturarea prejudecăţilor este posibilă elaborarea unor măsuri eficiente de prevenire a infracţiunilor motivate de ură, mai cu seamă a faptelor de distrugere sau deteriorare intenţionată a bunurilor săvârşite din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă.Item NATURA JURIDICĂ A PROPRIETĂȚII PERIODICE(Artpoligraf, 2015) Otgon, AlaConceptul proprietății periodice, cunostută și sub denumirea de proprietate în sistem “time-sharing” sau coproprietatea spațio- temporală, a condus la apariția a numeroase opinii doctrinare privind natura juridică a acesteia, și anume din motivul contradictoriu privind aplicabilitatea și reglementarea acesteia în legislația internațională. Cele mai importante ipoteze, privind natura juridică a proprietății periodice consimt că aceasta reprezintă o modalitate a dreptului de proprietate, un drept de folosința pe timp partajat, o variantă a proprietății comune sau o formă a coproprietății forțate. Proprietatea periodica nu cunoște o reglementare expresă în actualul Cod Civil al Republicii Moldova, nici într-o altă lege specială, din considerentul că aceasta își are aplicabilitatea mai vastă în statele în care turismul și investițiile imobiliare cunosc o dezvoltare mai semnificativă, iar în RM nu sunt create premizele apariției unei astfel de instituții. Esența proprietății periodice constă în aceea că suntem în prezența a mai multor titular, care își exercită atributul de folosință în mod succesiv și repetat în interval de timp determinate. Astfel, analizînd evoluția apariției proprietății periodice, practica judiciară internațională în materie cît și modalitatea de implementare a reglementărilor juridice ajungem la concluzia că nu există unanimitate privind natura juridică a acesteia, iar mai exact că există discrepanțe privind încadrarea dreptului de proprietate periodică și dacă aceasta din urmă constituie o modalitate sau o varietate a dreptului de proprietate. Cele mai semnificative aspecte privind natura juridică a proprietății periodice, au fost analizate sub forma unei comparații cu alte modalități și forme a dreptului de proprietate, ajungîndu-se la concluzia că aceasta, în contextul reglementării juridice constituie o formă a coproprietății forțate, însă sub aspect a teoretic se prezintă ca o modalitate a dreptului de proprietate.Item CALIFICAREA SUBIECŢILOR CONTRACTULUI DE CREDIT BANCAR(Artpoligraf, 2015) Marian, NicolaeConform art.1236 alin. (1) a Codului Civil al Republicii Moldova, părţile contractului de credit bancar sunt: ”Banca (Creditorul)” pe de o parte şi ”Persoana (Debitorul)” pe de altă parte. Doctrina autohtonă examinată, nu contestă această poziţie, căzând astfel de acord cu formularea propusă de lege. Codul Civil al Federaţiei Ruse (în continuare – CC FR) la art. 819 specifică faptul că participanți la încheierea contractului de credit sunt: ”Banca sau o altă organizaţie de creditare (Creditorul)” pe de o parte şi ”Împrumutatul” pe de altă parte. Doctrina rusească la fel ca și cea autohtonă, nu apreciază critic componența subiecților contractului de credit rusesc, unii cercetători postându-l pe acesta în specia contractelor de împrumut nu în ultimul rând pentru faptul că potrivit CC FR, ”Împrumutatul”, este parte și la contract de împrumut. Codul Civil al României (în continuare – CC Rom), a denumit relația de creditare: ”Facilitate de credit”, plasând-o pe banca contractelor încheiate între: ”Instituția de credit, o instituţie financiară nebancară sau orice altă entitate autorizată prin lege specială” pe de o parte și ”Client” pe de altă parte. Doctrina și legislația franceză, l-a determinat pe ”Client” ca participant la relația de creditare, mult mai devreme de intrarea în vigoare a prevederilor CC Rom. Clientul”francez, încheia contract cu ”Bancherul”. În prezent, ”Bancherul” este parte și la contractul de credit guvernat de legislația Angliei, pe când cealaltă parte a creditului englez, este numită ”Împrumutat” și nu ”Client” . În pofida naturii, esenţei şi caracterului consensual al contractului de credit care produce efect juridic din momentul semnării, beneficiarul creditului autohton, nu poate fi calificat ca fiind ”Debitor” iar cealaltă parte contractantă ca fiind ”Creditor”. În contextul celor expuse, considerăm că la încheierea contractului de credit bancar autohton participă: ”Banca” și „Clientul”.Item AUTOÎNTRERUPEREA CURSULUI SARCINII: ARGUMENTE CONTRA INCRIMINĂRII(Artpoligraf, 2015) Plop, AlionaDeoarece produsul concepţiei este parte integrantă din corpul femeii însărcinate, considerăm că incriminarea autoîntreruperii sarcinii ar însemna sancţionarea pentru o acţiune îndreptată împotriva propriei persoane, altfel spus pentru autolezare, ceea ce în principiu este inacceptabil; or, autorul leziunii este şi titularul dreptului lezat. Nu putem să nu remarcăm că în contextul autolezării manifestate prin autoîntreruperea cursului sarcinii lipseşte însuşi obiectul juridic al infracţiunii. Oare există relaţii sociale dintre o femeie însărcinată cu ea însăşi? Evident că nu. Unii ar putea să reproşeze asupra acestei vizi-uni, invocând de exemplu situaţiile în care legiuitorul intervine pentru a supune răspunderii penale faptele de autolezare concretizate în auto-mutilare (art.353, 355, 372 CP RM). Sintetizând asupra laturii obiec-tive a celor trei componenţe de infracţiune, conchidem că de una sin -gură automutilarea nu poste să angajeze răspunderea penală a persoa-nei. Tocmai inacţiunea principală care însoţeşte acţiunea adiacentă, constând în automutilare, în cadrul faptelor prejudiciabile conferă o fizionomie deosebită autolezării, întrucât pe lângă interesul propriu al autorului vătămării, există şi un interes străin care este lezat. Astfel, deznodământul polemicii ridicate se contopeşte în textura obiectului apărării penale consacrat în art.159 CP RM. Deoarece elementul struc-tural al obiectului apărării penale este nu un interes colectiv, dar un interes particular, fiind reprezentat de interesul femeii însărcinate de a realiza întreruperea cursului sarcinii în condiţii de siguranţă pentru viaţa şi sănătatea acesteia, nu există temei de incriminare a autoîntre-ruperii cursului sarcinii după modelul Codul penal al Spaniei, Elveţiei, Austriei etc. Dacă nu se poate vorbi de infracţiune în cazul autolezării, este alogic de a consacra în legea penală o cauză specială de nepedep- sire a femeii însărcinate care îşi întrerupe cursul sarcinii. Intrarea aces-tei fapte în sfera ocrotirii penale nu poate fi justificată nici de ideea de a acoperi penalmente faptele persoanelor care contribuie la autoîntre-ruperii cursului sarcinii în calitate de organizator, instigator sau comp-lice. Altminteri, am intra în contradicţie serioasă cu regula potrivit căreia în lipsa autorului nu exită participaţie.Item ÎNREGISTRAREA DE STAT AL TRANSFERULUI DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENULUI VÎNDUT(Artpoligraf, 2015) Cernei, OlgaPentru asigurarea opozabilității față de terți a contractului de vînzare-cumpărare a terenurilor în Republica Moldova, a fost instituită obligativitatea cumpărătorului terenului de a prezenta contractul de vînzare-cumpărare la Oficiul Cadastral Teritorial în al cărui rază de activitate este situat terenul, pentru înregistrarea dreptului de proprietate asupra lui. Această mențiune este desprinsă din prevederile alin. 3 art.5 al Legii privind prețul normativ și modul de vînzare-cumpărare a pămîntului nr. 1308 din 25.07.19977. Articolul 124 Cod Civil al Republicii Moldova8, stabilește obligația de înregistrare a actelor juridice civile care au ca obiect bunurile imobile, inclusiv terenurile. Conform prevederilor art. 290 Cod Civil, sunt prevăzute regulile referitoare la înregistrarea drepturilor asupra bunurilor imobile. Astfel, dreptul de proprietate și alte drepturi reale asupra bunurilor imobile, grevările acestor drepturi, apariția, modificarea și încetarea lor sunt supuse înregistrării de stat în conformitate cu prevederile Legii Republicii Moldova a cadastrului bunurilor imobile nr. 1543 din 25.02.19989 unde, potrivit articolelor 4,5 se stipulează obligativitatea înregistrării bunurilor imobile și drepturile asupra lor în Registrul bunurilor imoble. Drepturile reale asupra bunurilor imobile vor lua naștere doar în cazul în care vor fi înregistrate în registrul bunurilor imobile, inclusiv și în cazurile de modificare și încetare a acestor drepturi. Pentru înregistrarea de stat a sectorului de teren și a dreptului asupra lui, la Oficiul Cadastral Teritorial se prezintă documentele prevăzute în art.20 Cod funciar10 ce confirmă dreptul asupra lui. Dreptul de proprietate neînregistrat asupra sectorului de teren se consideră nul în relațiile cu terții, inclusiv cu statul, care prezumă că nu știu de existența acestui drept.Item UNELE ASPECTE PRIVIND SCOPUL INFRACȚIUNII DE HĂRȚUIRE SEXUALĂ(Artpoligraf, 2015) Botnarenco, MihaelaTextul incriminatoriu prevăzut la art.173 din Codul penal al Republicii Moldova (în continuare CP RM) [1] consacră expres existența unui scop special la săvârșirea hărțuirii sexuale, care consistă în determinarea unei persoane la raporturi sexuale ori la alte acţiuni cu caracter sexual nedorite. În absența unui atare scop, comportamentul manifestat de făptuitor nu va putea fi încadrat în temeiul art.173 CP RM. Deopotrivă, precizăm că scopul enunțat în textul normativ analizat constituie premisa plasării normei privind hărțuirea sexuală în Capitolul IV „Infracțiuni privind viața sexuală” al Codului penal al Republicii Moldova. Susținem că, deși autoritatea legislativă autohtonă a formulat la plural expresiile „raporturi sexuale” și „alte acțiuni cu caracter sexual” în ipoteza comiterii hărțuirii sexuale, este de ajuns ca făptuitorul să urmărească determinarea victimei la un singur raport sexual ori la o singură altă acțiune cu caracter sexual. Altminteri, interpretând ad litteram locuțiunea „raporturi sexuale ori alte acțiuni cu caracter sexual nedorite”, în sensul că comportamentul manifestat de făptuitor este îndreptat spre determinarea victimei la mai multe raporturi sexuale ori la mai multe alte acțiuni cu caracter sexual, nu ar corespunde finalității normei de incriminare și cel mai probabil nici voinței legiuitorului. Într-un alt context, consemnăm că scopul consacrat la art.173 CP RM poate viza atât beneficiul făptuitorului, cât și al unei terțe persoane. Or, norma incriminatorie a hărțuirii sexuale nu stipulează explicit că făptuitorul săvârșește fapta urmărind realizarea scopului în beneficiul personal. In fine, concretizăm că hărțuirea sexuală este o infracțiune cu componență formală. În acest sens, calificarea hărțuirii sexuale este determinată de stabilirea la comiterea faptei a scopului special prevăzut în textul incriminatoriu, însă nu și de realizarea acestuia.Item NEEXECUTAREA OBLIGAȚIILOR PĂRINTEȘTI - PROBLEMĂ ACTUALĂ DE REZONANȚĂ(2014) Cebotari, AndrianaNecitând la faptul că obligația părinților de a crește, educa și instrui copilul este consfințită de acte normative de anvergură inter-națională, de legea supremă a Republicii Moldova, de Codul familiei și alte legi menite să protejeze interesele minorilor, datele statistice arată că copilul aflat în situație de risc, copilul separat de părinți și familia reprezintă cele mai vulnerabile grupuri sociale în fața sărăciei și în fața excluziunii sociale. Ținând cont de faptul că obligațiile părintești rezultă nu numai din lege, ci și din regulile de morală constante, neexecutarea obligațiilor părintești atrage după sine sancțiunile impuse de legislația în domeniul familiei, care se reliefează în luarea copilului fără decădere din drepturile părintești și decăderea din drepturile părintești. Având în vedere repercursiunile atitudinii iresponsabile a părinților față de copii, nu putem nega că sancțiunile impuse de legislație pentru părinții care nu-și îndeplinesc obligațiile sunt prea blânde și puține la număr. Or, la momentul nașterii unui copil, familia este cea care îi datorează creștere și bunăstare, îngrijire și educație.. O mare parte din copiii lipsiți de grija părintească au nevoie de protecția statului din motiv că părinții i-au abandonat, i-au neglijat sau nu și-au îndeplinit obligațiile părintești, astfel încât copiii s-au pomenit în situație de risc, de neglijare alimentară, vestimentară, medicală, educațională sau emoțională. Sancțiunile prevăzute în acest sens de către legislația în vigoare presupun lipsirea părintelui de drepturile sale părintești; însă, ținând cont de comportamentul iresponsabil al părintelui care a dus la această pedeapsă, este ușor de presupus că pierderea unor drepturi și obligații de la îndeplinirea cărora persoana s-a eschivat până la acel moment, nu o va afecta în careva mod. Considerăm că părinții care nu își onorează obligațiile consacrate constituțional urmează să suporte pedepse care ar avea caracter instructiv și moralizator, ce ar atrage după sine o atitudine responsabilă a conștiinței comunității față de indispensabilitatea îndeplinirii îndatoririlor părintești și ar focusa atenția publică asupra acestei probleme de rezonanță semnificativă.