Facultatea de Drept / Faculty of Law
Permanent URI for this communityhttps://msuir.usm.md/handle/123456789/6
Browse
4 results
Search Results
Item LE DÉVELOPPEMENT DE LA PRATIQUE DES CONTRATS D’ADHÉSION(2012) Cojocaru, Violeta; Plotnic, OleseaPrintre contractele propuse contractanţilor, contractul de adeziune este luat deseori, ca un exemplu cel mai caracteristic contractului de consum. George Ripert, scria că „în unele contracte poziţia părţilor este următoarea: unul din contractanţi este obligat să execute condiţiile care îi sunt propuse şi impuse de cealaltă parte. Aceste contracte au fost numite contracte de adeziune. Această categorie de contracte, pusă în discuţie în doctrină abia la începutul sec .XX, a constituit obiectul numeroaselor studii. Trebuie să menţionăm că în doctrină, actualmente, existenţa contractului de adeziune nu mai este contestată, astfel încât autorii J. Calais-Auloy, F. Steinmetz constată, în general, că contractele de adeziune constituie o „realitate socială”, cu toate că această categorie contractuală de excepţie, de fapt, a fost impusă de necesităţile producerii şi distribuirii în masă a produselor şi serviciilor oferite consumatorilor. Contractele de adeziune, o consecinţă a fenomenului vânzării în masă, aşa cum le defineşte Directiva nr. 93/13/CEE, sunt imaginea lipsei de negociere directă a stipulaţiilor contractuale. În doctrina franceză, s-a susţinut ideea conform căreia contractul de adeziune reprezintă materializarea abuzului de putere economică a profesionistului, astfel instituindu-se o prezumţie de abuz în ceea ce priveşte contractele de adeziune, prezumţie ce poate fi răsturnată prin proba existenţei negocierii. În practică, s-a pus problema de a şti în ce măsură un contract de administrare, de exemplu, poate fi considerat un contract de adeziune, întrucât unele clauze ale acestui contract pot face obiectul unei negocieri prealabile. Răspunsul este dat de art. 3, alin. (2), pct. 2 al Directivei nr.93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, care prevede că, în pofida faptului că unele clauze au fost supuse unei negocieri prealabile, nu se exclude posibilitatea existenţei unui contract reformulat, dacă aceasta rezultă din evaluarea contractului în întregul său. Lipsa negocierii, în asemenea cazuri, se sprijină pe faptul că nu întotdeauna consumatorul are la îndemână mijloace reale de negociere, ceea ce face ca un astfel de contract să rămână subscris sferei contractelor de adeziune.Item SANCŢIUNEA CLAUZEI ABUZIVE – ABORDĂRI COMPARATIVE SUB ASPECTUL INTEGRĂRII EUROPENE A LEGISLAŢIEI CONSUMERISTE(2014) Plotnic, OleseaProtecţia contractanţilor în situaţie de inferioritate economică, trece prin utilizarea unui fondament obiectiv, ceea ce permite de a sancţiona abuzurile de putere economică. De fapt, orice dezechilibru de putere economică între părţi nu este obligatoriu de a fi condamnabil. De asemenea, existenţa unui dezechilibru contractual nu presupune un semn de abuz de putere economică. Aceasta ar fi precumde a solutiona un caz în prezenţa unui dublu dezechilibru eonmic, dezechilibru între puterea economică a contractanţilor pe de o parte, şi dezechilibrul între drepturile şi obligaţiile contractuale, pe de altă parte, care ar putea crea un abuz de putere economică susceptibil de a fi sancţionat pe fundamentul normelor consumariste şi normelor dreptului comun.Item SOLUŢIONAREA LITIGIILOR DE CONSUM PE CALE ARBITRALĂ: ACTUALITATE ŞI PERSPECTIVE ÎN LEGISLAŢIA REPUBLICII MOLDOVA(2014) Lazăr, Diana; Plotnic, OleseaÎn legislaţia specială privind protecţia consumatorilor în Republica Moldova, nu există prevederi referitoare la arbitraj. Şi acolo unde legea nu interzice, înseamnă că permite. Rezultă că în cazul prejudiciilor patrimoniale, consumatorii pot încheia convenţii de arbitraj cu agenţii economici responsabili. Problema care se pune aici este dacă aceste convenţii se pot încheia atât înainte de producerea prejudiciului, cât şi după ce acesta a avut loc.Item LES LIMITLES DU DROIT CIVIL POUR ASSURER L’EQUILIBRE CONTRACTUEL EN DROIT FRANCAIS(CEP USM, 2013) Cojocaru, Violeta; Plotnic, OleseaOne of the essential elements in any legal act are the volition of the parties involved. In Roman law it was impossiblefor a person who did not will to exchange something of his property for another thing of value to him, to exchange it,and so forth. Of course, this volition needed to be expressly manifested, and clearly enough so that it did not createconfusion as to what the intent of each of the parties was. Vices of consent itself, though, were different and did imply legaleffects. The three vices of consent in Commun law were violence, error, and dolus.