2. Articole
Permanent URI for this collectionhttps://msuir.usm.md/handle/123456789/109
Browse
3 results
Search Results
Item CITAREA INCULPATULUI –ANALIZĂ COMPARATIVĂ ȘI JUDECAREA CAUZEI ÎN LIPSA ACESTUIA(Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu“, Cahul, 2018) Ialanji, ArinaÎn acest articol vom analiza legislația comparativă în raport cu legislația internă precum și celei din alte state privind citarea inculpatului la ședința de judecată, condițiile de formă ale citației, modalitatea de aducere la cunoștință a actului procedural destinatarului, și condițiile înmânării citației destinatarului, inclusiv prin tratarea acestor situații potrivit practicii judiciare.De asemenea Vor fi relevate condițiile stabilite de legislația internă pentru adoptarea deciziei instanței judecătorești de judecare a cauzei în lipsa inculpatului, cazurile privind posibilitatea judecării cauzei în absentia, precum și acțiunile care trebuie executate de instanța de judecată pentru adoptarea unei decizii privind judecarea cauzei în lipsa persoanei.Item ADUCEREA SILITĂ ȘI ANUNŢAREA ÎN CĂUTARE, CA ASIGURARE A PREZENŢEI INCULPATULUI ÎN INSTANŢĂ(Institutul Naţional al Justiţiei, 2019) Ialanji, ArinaÎn acest articol vom analiza prevederile legale și procedura de aducere silită și anunțare în căutare dispuse de către instanța de judecată după realizarea procedurii de citare legală a inculpatului ce se eschivează de la prezentarea în instanță. În acest sens, au fost analizate prevederile legale, practica judiciară în domeniu, cu elucidarea lacunelor legislative și elaborarea propunerilor de rigoare.Item ADUCEREA SILITĂ ȘI ANUNŢAREA ÎN CĂUTARE, CA ASIGURARE A PREZENŢEI INCULPATULUI ÎN INSTANŢĂ(Institutul Naţional al Justiţiei, 2019) Ialanji, ArinaÎn acest articol vom analiza prevederile legale și procedura de aducere silită și anunțare în căutare dispuse de către instanța de judecată după realizarea procedurii de citare legală a inculpatului ce se eschivează de la prezentarea în instanță. În acest sens, au fost analizate prevederile legale, practica judiciară în domeniu, cu elucidarea lacunelor legislative și elaborarea propunerilor de rigoare.