2. Articole
Permanent URI for this collectionhttps://msuir.usm.md/handle/123456789/109
Browse
2 results
Search Results
Item PROBLEMATICA IDENTIFICĂRII MOMENTULUI CONSUMĂRII INFRACȚIUNILOR PREVĂZUTE LA art. 320 CP RM ȘI A L DEMARĂRII CURGERII TERMENULUI DE PRESCRIPȚIE PENTRU TRAGEREA LA RĂSPUNDERE PENALĂ(CEP USM, 2020) Hlopețchi, IgorConsumarea infracțiunii este unul dintre cele mai importante aspecte ale raportului juridic de drept penal, fără de care este imposibilă determinarea momentului consumării infracțiunii,precum și al demarării curgerii termenului de prescripție în materie penală. Prescripţia constituie o sancţiune pentru aparatul represiv al statului care nu a manifestat diligenţa necesară îndeplinirii complete a actului de justiţie şi,în acelaşi timp, un beneficiu acordat de legiuitor persoanei car a săvârşit o faptă antisocială, dacă odată cu trecerea timpului nu a mai încălcat niciodată ordinea de drept. Din raţiuni de politică penală, prescripţia apare ca o instituţie cu caracter de aplicaţie generală care operează întotdeauna obligatoriu urmând să fie invocată şi aplicată din oficiu.