2. Articole
Permanent URI for this collectionhttps://msuir.usm.md/handle/123456789/109
Browse
2 results
Search Results
Item TEMEIURILE RAŢIONALE ALE CONCEPŢIEI CAUZALITĂŢII ÎN DREPTUL PENAL(CEP USM, 2016) Ciobanu, Igor; Nedelcu, NarcizaFiind obiectul mai multor investigaţii ştiinţifice şi obiectul de studiu al diferitelor domenii de cercetare, în articolul de faţă ne-am propus să stabilim temeiurile raţionale ale legăturii cauzale în dreptul penal sau, forma utilizată în sens larga cauzalităţii. În aceast ă ordine de idei, în atingerea scopului dorit demersul analitic s-a axat pe următoarele momente: legătura cauzală ca obiect al filosofiei; legătura cauzală în calitate de obiect al ştiinţelor naturale; legătura cauzală în calitate de obiect de cercetare al dreptului penal. În primul rând, este analizată cauzalitatea în calitate de categorie ştiinţifică abstractă, studiată de către un compartiment special al filosofiei –determinismul. Filosofia cercetează particularităţile, calităţile, caracteristicile legăturii cauzale, formulează un şir de teorii referitoare la esenţa legăturii cauzale. În al doilea rând, este trecută în revistă legătura cauzală în calitate de fapt obligatoriu al realitii obiective, care evoluează în baza regulilor ştiinţelor naturii. La acest nivel, legătura cauzal ă se prezintă ca o cauzalitate empirică pură. În al treilea rând, ştiinţa dreptului penal formează construcţia teoretică a legăturii cauzale, care se încadrează logic în conceptul dreptului penal cu referire la componenţa de infracţiune şi la legătura dintre elementele acesteia. În acest sens, este prevăzută calitatea legăturii cauzale sub aspect de obiect de studiu propriu ştiinţei dreptului penal.Item NOŢIUNEA CAUZALITĂŢII, A LEGĂTURII CAUZALE, A CAUZEI ŞI EFECTULUI(CEP USM, 2015) Ciobanu, Igor; Nedelcu, NarcizaAutorii aduc claritate în ce priveşte utilizarea termenilor de cauzalitate, legătură cauzală, cauză şi efectul legăturii cauzale în domeniul determinismului cauzalităţii. În procesul de cercetare a semnelor laturii obiective a componenţei de infracţiune, dreptul penal operează, în mod exclusiv, cu noţiunea de legătură cauzală. În literatura de specialitate uneori este utilizată şi noţiunea de cauzalitate, însă fără delimitarea evidentă şi clară a acesteia de legătura cauzală, iar de frecvente ori – în calitate de sinonim contextual al celei din urmă. În cadrul articolului se ajunge la concluzia că pentru activitatea practică utilizarea doar a noţiunii „legătură cauzală” este pe deplin argumentată şi suficientă. Însă, pentru ştiinţa empirică şi teoretică a dreptului penal limitarea întregii cauzalităţi doar la legătura cauzală este inadmisibilă: în cazul analizei acestor noţiuni devine clar că după conţinut ele nu coincid şi, respectiv, este diferită şi importanţa acestora. În continuare, este determinat faptul că coraportul noţiunilor „cauzalitate” şi „legătură cauzală” se reflectă în formă de subordonare, unde în ordine ierarhică superioară este plasată categoria cauzalităţii. În acelaşi timp, noţiunea „legătură cauzală” atrage atenţia asupra coraportului intern, asupra legă- turii dintre două elemente – dintre cauză şi efect – şi presupune existenţa modelului constituit din trei componente: cauza – legătura cauzală – efectul (consecinţa).