2. Articole
Permanent URI for this collectionhttps://msuir.usm.md/handle/123456789/109
Browse
2 results
Search Results
Item Caracteristica juridico-penală a infracţiunii de luare de mită potrivit legislaţiei penale a României(2022) Barbăneagră, Alexei; Boloș, PetruCorupţia reprezintă o gravă ameninţare pentru statul de drept, pentru supremaţia dreptului, echităţii sociale şi a justiţiei. Importanţa cunoaşterii fenomenului corupției nu mai trebuie demonstrată. Urmând logica juridică prin prisma doctrinară și analizând opiniile unor prestigioși autori din literatura de specialitate română, constatăm o preocupare asiduă asupra cercetării normelor reglementate sau mai puțin reglementate în domeniul juridic, raportate la viața socială pe care legea penală, prin instituțiile ei, are menirea de a o apăra și proteja de încălcările, abuzurile, sfidările dezavuate de societate. Infracțiunea de luarea de mită este atribuită numai funcționarilor din instituțiile publice și din instituțiile privațe, care au fost angajați să presteze un serviciu către populație sau către o altă instituție, ceea ce ne face să deducem că una dintre condițiile preexistente infracțiunii de luare de mită este condiția existenței unui funcționar care este dispus să își încalce atribuțiile de serviciu, dar și o acțiune infracțională de solicitare, acceptare sau primire a mitei. O altă situație premisă este dată de instituția și structura statului, a persoanei jurice și a structurilor organizatorice care conferă atribuții de serviciu funcționarului care își desfășoară activitatea în cadrul respectivei instituții.Item UNELE CONSIDERAŢII DE ORDIN TEORETIC ŞI JURIDIC PRIVIND FENOMENUL CORUPŢIEI DIN ROMÂNIA ŞI RAMIFICAŢIILE ACESTUIA(CEP USM, 2021) Boloș, PetruFor most legal scientist of law, whether theorists or practitioners, the phenomenon of corruption represents an important subject of study, because it is a phenomenon which worries the governments as much as the public opinion from the whole world. Corruption manifests itself economically, administratively, juridical and political in any society and it is an abuse of authority and power, the use of public office in personal interest, by breaking the law by certain people through bribery, fraud, blackmail, fraud, traffic of influence and other acts punishable by law. In these circumstances, the national and international authorities must cooperate to find and adopt strategies to prevent and combat corruption, as well as to improve existing strategies.