Browsing by Author "Corobcean, Doina"

Now showing 1 - 4 of 4

EVOLUŢIA CERCETĂRILOR ÎN TERMINOLOGIA ONOMASTICĂ
(CEP USM, 2023) Corobcean, Doina
Onomastica este un domeniu lingvistic complex şi pragmatic, iar numele proprii care apar constant necesită o clasificare tematică. O analiză a termenilor din domeniul onomasticii este necesară pentru a clarifica statutul acestora în cadrul disciplinei, în concordanță cu alte domenii (sociologie, psihologie, filosofie) sau diferit decât sensul dat de DEX. Nomenclatorul clasic al numelor proprii divizate în antroponime, toponime sau zoonime a devenit insuficient de exact în a reda clasa onimică concretă a numelui propriu, de aici a şi apărut necesitatea de a identifica în limba ro- mână clasele termenilor onomastici uzuali. Astfel, în baza dicționarelor, a glosarelor tematice, realizate de cercetăto- rii români, în diferite perioade, dar și a celor alcătuite la nivel internațional, putem îmbogăți terminologia onomastică cu termeni noi, aplicabili sistemului limbii române.
Numele proprii – structuri și valori semantico-pragmatice [Rezumat]
(2025) Corobcean, Doina; Gherasim, Alexandra (conducător științific)
Scopul tezei constă în cercetarea unor aspecte legate de trecerea numelor proprii în nume comune din perspectiva semantico-pragmatică și lexico-gramaticală, precum și sinteza concepțiilor lingvisticii contemporane asupra problemei trecerii numelor proprii în nume comune şi invers. Obiectivele cercetării: determinarea locului antroponimiei în sistemul limbii române; reliefarea aspectelor semantice și pragmatice ale numelor proprii; analiza succintă a principiilor de studiere a numelor proprii; determinarea locului eponimelor în sistemul lexical al limbii române; stabilirea raportului nume propriu – nume comun; prezentarea tipologiei numelor sursă; includerea într-o clasa morfologică a termenilor nou-creaţi; clasificarea tipologică a eponimelor; analiza semantică a unor eponime conform clasificării după numele sursă; analiza contrastivă a eponimelor științifice vs ocazionale. Noutatea și originalitatea științifică rezidă în cercetarea din perspectivă triadică a numelor proprii: complex sonor (forma), semnificaţie (conţinutul) şi referent (corespondentul său real). Odată cu retransferarea lor din clasa numelor proprii în clasa celor comune, acestea recapătă proprietăţile gramaticale iniţiale, dar şi unele noi, în cazul în care sunt atribuite altei clase morfologice decât cea a substantivului (adjective sau verbe). Relevanţa unui astfel de studiu e bazată şi pe faptul că se examinează modul de tezaurizare a lexemelor ce denumesc noţiuni apărute în perioade mai vechi de formare a limbii şi se evocă numele cuiva, al unei diviniţăţi, al unui savant sau al unui cercetător. Rezultatele obţinute reprezintă o contribuție la soluționarea unei probleme științifice importante şi constau în determinarea particularităților structurale și lexico-semantice ale numelor proprii; identificarea valorilor semantice și pragmatice a eponimelor, şi o tipologizare mai amplă a acestora în funcție de mai multe criterii (etimologic, structural, semantic), orientând valorificarea lor în diverse domenii ştiinţifice.
Numele proprii – structuri și valori semantico-pragmatice [Teză]
(2025) Corobcean, Doina; Gherasim, Alexandra (conducător științific)
Scopul tezei constă în cercetarea unor aspecte legate de trecerea numelor proprii în nume comune din perspectiva semantico-pragmatică și lexico-gramaticală, precum și sinteza concepțiilor lingvisticii contemporane asupra problemei trecerii numelor proprii în nume comune şi invers. Obiectivele cercetării: determinarea locului antroponimiei în sistemul limbii române; reliefarea aspectelor semantice și pragmatice ale numelor proprii; analiza succintă a principiilor de studiere a numelor proprii; determinarea locului eponimelor în sistemul lexical al limbii române; stabilirea raportului nume propriu – nume comun; prezentarea tipologiei numelor sursă; includerea într-o clasa morfologică a termenilor nou-creaţi; clasificarea tipologică a eponimelor; analiza semantică a unor eponime conform clasificării după numele sursă; analiza contrastivă a eponimelor științifice vs ocazionale. Noutatea și originalitatea științifică rezidă în cercetarea din perspectivă triadică a numelor proprii: complex sonor (forma), semnificaţie (conţinutul) şi referent (corespondentul său real). Odată cu retransferarea lor din clasa numelor proprii în clasa celor comune, acestea recapătă proprietăţile gramaticale iniţiale, dar şi unele noi, în cazul în care sunt atribuite altei clase morfologice decât cea a substantivului (adjective sau verbe). Relevanţa unui astfel de studiu e bazată şi pe faptul că se examinează modul de tezaurizare a lexemelor ce denumesc noţiuni apărute în perioade mai vechi de formare a limbii şi se evocă numele cuiva, al unei diviniţăţi, al unui savant sau al unui cercetător. Rezultatele obţinute reprezintă o contribuție la soluționarea unei probleme științifice importante şi constau în determinarea particularităților structurale și lexico-semantice ale numelor proprii; identificarea valorilor semantice și pragmatice a eponimelor, şi o tipologizare mai amplă a acestora în funcție de mai multe criterii (etimologic, structural, semantic), orientând valorificarea lor în diverse domenii ştiinţifice.
Pragmatica actului denominării revers [Articol]
(CEP USM, 2025) Corobcean, Doina; Gherasim, Alexandra
Procesul de denominare începe întotdeauna de la obiect, deoarece fără existența acestuia, nu ar exista necesitatea numirii. În lingvistică, migrarea unui semnificant către un alt semnificat poate fi explicată prin concepte precum metonimia, antonomasia sau eponimia. Deși aceste procese au în comun punctul de origine – un nume propriu – ele diferă prin direcția și natura transferului semantic. Eponimele sunt frecvente în diverse terminologii științifice și tehnice, iar procesul de eponimizare este explicat prin relații precum proprializarea și deonimizarea. Motivația lexicală explică apariția noilor cuvinte bazate pe nume proprii, reflectând conexiunile dintre unitățile lexicale într-un sistem lingvistic.