Mecanismele decizionale şi procedurale ale regimurilor de sancţiuni ale Uniunii Europene [Articol]

Abstract

Articolul analizează regimurile de sancţiuni ale Uniunii Europene ca instrument central al Politicii Externe şi de Securitate Comune, subliniind trecerea lor de la măsură auxiliară la reacţie principală faţă de ameninţările la adresa ordinii internaţionale. Fundamentul juridic este art. 215 TFUE, iar adoptarea urmează o procedură interguvernamentală ce implică SEAE, COPS şi Consiliul, completată de controlul Comisiei şi de jurisprudenţa CJUE (cazurile Kadi). Studiul combină analiză documentară, interpretare sistemică, comparaţie şi studiu de caz, valorificând datele EU Sanctions Map şi literatura recentă (Portela, Giumelli, Eckes). Rezultatele evidenţiază tripla funcţie a sancţiunilor: descurajare, constrângere şi semnal normativ. Măsurile personale, economice şi diplomatice permit flexibilitate, însă eficienţa depinde de implementarea uniformă şi de coordonarea cu partenerii transatlantici. Cazul Rusiei ilustrează capacitatea UE de a mobiliza pachete complexe (îngheţarea activelor, excluderea din SWIFT, embargouri energetice) şi limitele puterii coercitive asupra unui actor revizionist. Principalele provocări sunt legitimitatea, impactul umanitar, evaluarea performanţei şi posibilitatea ocolirii. Articolul conclude că viabilitatea sancţiunilor se sprijină pe coerenţă internă, cooperare externă şi adaptabilitate continuă, menţinând profilul UE de „putere civilă” care condiţionează relaţiile externe de respectarea drepturilor omului şi a dreptului internaţional. În perspectivă, dezvoltarea unor indicatori de impact şi integrarea sancţiunilor cu instrumente diplomatice vor spori eficacitatea UE viitoare. Articolul este elaborat în cadrul implementării proiectului Jean Monnet Chair „EU’s role in the emerging international system” (EUREIS), nr. 101126798.

This article examines the European Union’s sanctions regimes as a core instrument of the Common Foreign and Security Policy, highlighting their evolution from a subsidiary measure to the Union’s principal response to threats against the rules-based international order. Grounded in Article 215 TFEU, sanctions are adopted through an intergovernmental procedure involving the EEAS, the Political and Security Committee, and the Council, under the supervisory scrutiny of the Commission and the case law of the CJEU (notably the Kadi judgments). Methodologically, the study combines documentary analysis, systemic interpretation, comparative assessment, and a case-study approach, drawing on the EU Sanctions Map and recent scholarship (Portela, Giumelli, Eckes). Findings underscore the threefold function of sanctions—deterrence, constraint, and normative signalling. The mix of personal, economic, and diplomatic measures affords flexibility, yet effectiveness depends on uniform implementation across member states and close coordination with transatlantic partners. The Russian case illustrates both the EU’s capacity to deploy complex packages—asset freezes, SWIFT exclusions, and energy embargoes—and the limits of coercive power vis-à-vis a revisionist actor. Key challenges include questions of legitimacy, humanitarian impact, performance evaluation, and circumvention. The article concludes that the long-term viability of EU sanctions rests on internal coherence, external cooperation, and continuous adaptability, sustaining the Union’s profile as a “civilian power” that conditions external relations on respect for human rights and international law. Looking ahead, developing robust impact indicators and integrating sanctions with diplomatic tools will enhance the EU’s future effectiveness. The article has been prepared within the framework of the implementation of the Jean Monnet Chair project “EU’s Role in the Emerging International System” (EUREIS), No. 101126798.