Dreptul la apărare efectivă a reclamanților - funcționari publici în contenciosul administrativ al Republicii Moldova [Articol]

Abstract

Categoria acțiunii în contencios administrativ (art. 206, Cod administrativ) este calificată ex officio de către instanță în funcție de scopul final al reclamantului. Funcționarii publici nu pot fi supuși unor excepții restrictive inventate ad-hoc. Reclamantul poate formula mai multe acțiuni de contencios administrativ concomitent în aceeași cerere de chemare în judecată. Codul administrativ prevede că „instanța nu este ținută de formularea cererilor de către părți”. Cererea funcționarului public de restabilire în funcție constituie o acțiune în obligare, chiar dacă este logic precedată de cel puțin o cerere de anulare a actului administrativ. Practica Curții Supreme de Justiție (CSJ), potrivit căreia reclamantul – și, implicit, instanțele inferioare – este nevoit să fragmenteze o singură acțiune în mai multe „bucăți” distincte, nu este deloc demnă de urmat. Această practică duce, în fapt, la cel puțin două litigii consecutive, cu perspective extrem de limitate de protecție efectivă a dreptului funcționarului public. The classification of an administrative litigation action (Article 206 of the Administrative Code) is determined ex officio by the court, having regard to the claimant’s ultimate objective. Civil servants may not be subjected to restrictive exceptions invented ad hoc. A claimant may bring multiple administrative litigation claims concurrently within the same statement of claim. The Administrative Code provides that “the court is not bound by the manner in which the parties have formulated their claims.” A civil servant’s request for reinstatement constitutes an action seeking an order to act (an action in compulsion), even if it is logically preceded by at least one claim for annulment of the administrative act. The practice of the Supreme Court of Justice (SCJ), according to which the claimant—and, implicitly, the lower courts—is compelled to fragment a single action into several distinct “parts,” is by no means worthy of being followed. In practice, this approach results in at least two consecutive sets of proceedings, offering extremely limited prospects for the effective protection of the civil servant’s rights.