ANALIZA REGLEMENTĂRILOR REFERITOARE LA INFRACŢIUNILE PRIVIND TRAFICUL DE PERSOANE DIN LEGISLAŢIILE ÎN CARE FAPTA DE TRAFIC DE PERSOANE ÎN SCOP DE EXPLOATARE SEXUALĂ ESTE INCRIMINATĂ ALĂTURI DE FAPTA DE TRAFIC DE PERSOANE DE SEX FEMININ, AVÂNDU-SE ÎN VEDERE CĂ CELE DOUĂ FAPTE SE REFERĂ LA IPOTEZE DIFERITE

Thumbnail Image

Date

2014

Journal Title

Journal ISSN

Volume Title

Publisher

CEP USM

Abstract

În articol sunt clasificate reglementările ce se referă la infracţiunile privind traficul de persoane din legislaţia Slovaciei în rândul legislaţiilor în care fapta de trafic de persoane în scop de exploatare sexuală este incriminată alături de fapta de trafic de persoane de sex feminin, avându-se în vedere că cele două fapte se referă la ipoteze diferite. Analiza reglementărilor în care se incriminează fapta de trafic de persoane din Slovacia e raportată la diferenţele dintre dispoziţiile de la art.210 şi 211 CP Rom din 2009 şi de la art.165 şi 206 CP RM din 2002. Prin urmare, subiect al analizei reprezintă: conţinutul şi modalităţile acţiunilor principale şi adiacente ale faptei prejudiciabile; formele de sancţionare a infracţiunii şi de răspundere pentru ea; diferenţierea formelor scopului infracţiunii; explicarea noţiunilor consemnate în Codul penal al Slovaciei din 29.11.1961.
This article classifies the regulations on human trafficking offences in the legislation of Slovakia among the laws that incriminate the offence on human trafficking for sexual exploitation, together with the act on trafficking of female adults, assuming that the two offences involve different situations. The analysis of the norms that carry the liability for the offences on human trafficking in the Penal Law of Slovaki a is referred to the differences with the provisions from art.210 and 211 PC Rom from 2009 and art.165 and 206 PC RM from 2002. Therefore, the subject of analysis is:the content and form of the main and adjacent acts of the prejudicial act; the forms of sanctions and liability of the offence; the differentiation of the purpose of the offence; the explanation of the concepts referred to in the Penal Code of Slovakia from 11.29.1961.

Description

Keywords

trafic de persoane, trafic de persoane de sex feminin, exploatare sexuală, faptă prejudiciabilă, acţiune principală, acţiune adiacentă, răspundere, scopul infracţiunii, trafficking of female adults, sexual exploitation

Citation

DUMNEANU, Ludmila, ŞTEFĂNOAIA, Mihai. Analiza reglementărilor referitoare la infracţiunile privind traficul de persoane din legislaţiile în care fapta de trafic de persoane în scop de exploatare sexuală este incriminată alături de fapta de trafic de persoane de sex feminin, avăndu-se în vedere că cele două fapte se referă la proteze diferite. In: Studia Universitatis Moldaviae. Seria Ştiinţe sociale. Sociologie, Asistenşă Socială. Drept. Ştiinţe Politice. Revistă ştiinţifică. 2014, nr. 8(78), pp. 93-95

Collections

Endorsement

Review

Supplemented By

Referenced By