Interesul superior al copilului: abordare socio-culturală, normativă şi jurisprudenţială. Conferinţa ştiinţifcă internaţională, 30 septembrie - 01 octombrie 2022. Culegere de comunicări. Vol. 1
Date
2023
Authors
Journal Title
Journal ISSN
Volume Title
Publisher
CEP USM
Abstract
În perioada 30 septembrie - 01 octombrie 2022, Departamentul Drept penal al Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova, în colaborare cu Avocatul Poporului pentru Drepturile Copilului, cu suportul financiar al Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF Moldova) și al Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), a organizat Conferința științifică internațională cu genericul „INTERESUL SUPERIOR AL COPILULUI: ABORDARE SOCIO-CULTURALĂ, NORMATIVĂ ȘI JURISPRUDENȚIALĂ", înscrisă în ciclul activităților dedicate cu prilejul celor 76 de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova.Scopul urmărit de organizatori a fost de a sensibiliza societatea civilă, dar și reprezentanții organelor de drept, a instanțelor de judecată, a organelor care acordă asistență și protecție drepturilor copilului, în atitudinea și tratamentul pe care trebuie să îl oferim copiilor.
Description
Keywords
drepturile copilului
Citation
Interesul superior al copilului: abordare socio-culturală, normativă și jurisprudențială: conferință științifică internațională, 30 septembrie - 01 octombrie 2022. Vol.1. Chişinău: CEP USM, 2023. ISBN 978-9975-62-505-0 (PDF).