PROMISIUNEA POEZIEI PURE. O RELECTURĂ A POEZIEI ȘAPTEZECISTE BASARABENE

Abstract

Acest articol discută expresii ale autenticității din poezia basarabeană șaptezecistă. Pe de o parte, unii șaptezeciști basarabeni și-au făcut drum către o nouă poezie reînviind „cultul romantic al sufletului”. Poetul, lipsit de puterea directeții, dar și a aluziei sau a ironiei, decide să expulzeze realul și să se retragă, în semn de „protest” pașnic, într- un turn de fildeș. Acolo, el devine profetul unui (uni)vers imaginar, oniric, pururi revelator. Pe de altă parte, se instaurează discret un alt tip de discurs, intimist, confesiv, preocupat de reabilitarea poeziei și de curățirea limbajului poetic de balastul vechilor formule.

This article discusses expressions of authenticity in the Bessarabian poetry of the 70s. On the one hand, some Bessarabian 70s poets discovered a new poetic style by reviving the "romantic cult of the soul". The poet, lacking the power of directness, but also of allusion or irony, decides to expel the real and retire, as a sign of peaceful "protest", in an ivory tower. There, he becomes the prophet of an imaginary, dreamlike, ever-revealing (uni)verse. On the other hand, another type of discourse is discreetly established, intimate, confessional, concerned with rehabilitating and cleaning the poetic language from the ballast of old formulas.