Aspecte particulare privind favorizarea infractorului și favorizarea infracțiunii [Articol]
Loading...
Date
Authors
Journal Title
Journal ISSN
Volume Title
Publisher
CEP USM
Abstract
Participarea la infracțiune reprezintă organizarea eficientă pentru îndeplinirea acesteia, prin realizarea și coparticiparea la executarea faptei de către mai multe persoane, fiecare dintre acestea îndeplinind obligațiile asumate simultan, participând autorul, organizatorul, complicele sau instigatorul la săvârșirea infracțiunea. În acest sens conform dispoziției normei penale art. 49 și art. 323 din Codul Penal al Republicii Moldova aprecierea instituțiilor responsabile devine importantă identificarea circumstanțelor esențiale pentru atragere la răspundere penală a persoanelor vinovate de săvârșirea infracțiunii precum și complicelor care au contribuit la îndeplinirea infracțiunii precum tăinuirea mijloacelor sau metodelor de săvârșire a infracțiunii, a obiectelor dobândite pe cale criminală condiționată de neparticiparea săvârșirii din timp a infracțiunii.
Participation personal also association in criminal represent eficiently organise through execute illegal act apply and cooperate realise illegality imply cooparticipate more than two person everyone apply different obligation means participation author,organiser,accomplice or abetment participate in comitted crime. In this part refer some condition criminal norm art. 49 and art. 323 Criminal Code Republic Moldova apply from responsible institutions becomes important in identify essential circumstances for demonstrate persons guilty committ crime criminal liability also abetment who contributed make crime, for concealing means or methods committed or manifest in community, objects acquired through criminal means conditional on non-participation at same time complete or finish crime.

Description
Keywords
Citation
MERCUȘ, Radu. Aspecte particulare privind favorizarea infractorului și favorizarea infracțiunii. Studia Universitatis Moldaviae. Seria Ştiinţe Sociale, 2025, nr. 8(188), pp. 112-119. ISSN 1814-3199. Disponibil: https://doi.org/10.59295/sum8(188)2025_13