Expresii ale unității statului din perspectiva doctrinei clasice a dreptului administrativ [Articol]

Abstract

Fundament al statului național, în temeiul art. 4 lin. (1) din Constituția României și art. 10 alin. (1) din Constituția Republicii Moldova, ideea de unitate a poporului precedă și, totodată, orientează în concret, prin norme și proceduri, funcționarea eficientă a autorităților și instituțiilor statului. Pentru a încerca să oferim o cheie de lectură cât mai aproape de doctrina clasică a dreptului administrativ, pentru acțiunile care, în practică, apar, pe de o parte, ca tot atâtea forțe centrifuge, de împiedicare a cooperării între instituțiile statului, iar pe de altă parte, ca forțe centripete pentru coeziunea statului național unitar, teoria instituției generalizată de Maurice Hauriou la începutul secolului XX își găsește rezonanțe contemporane și aruncă o lumină nouă asupra Statului ca instituție corporativă: instituție – persoană, acesta este, în egală măsură, o idee de operă determinată (aceea a administrației și publice) și o idee de operă nedeterminată, de conducere (aceea a guvernului politic). Totodată, fiecare cetățean poartă în el ideea de Stat și este subiectul acestei idei, având riscurile și răspunderea reușitei acestuia.

Fondement de l’État national, conformément à l’art. 4 lignes. (1) de la Constitution roumaine et à l’art. 10 al. (1) de la Constitution de la République de Moldavie, l’idée d’unité du peuple précède et, en même temps, oriente concrètement, à travers des normes et des procédures, le fonctionnement efficace des autorités et des institutions de l’État. Pour tenter d’offrir une clé de lecture la plus proche possible de la doctrine classique du droit administratif, pour les actions qui, en pratique, apparaissent, d’une part, comme autant de forces centrifuges, empêchant la coopération entre institutions étatiques, et d’autre part, comme des forces centripètes de cohésion de l’État national unitaire, la théorie de l’institution généralisée par Maurice Hauriou au début du XXe siècle trouve des résonances contemporaines et apporte un éclairage nouveau sur l’État comme institution corporative : institution - personne, c’est également une idée d’oeuvre déterminée (celui de l’administration publique) et une idée d’oeuvre indéterminée, de leadership (celui du gouvernement politique). En même temps, chaque citoyen porte en lui l’idée d’État et est le sujet de cette idée, assumant les risques et la responsabilité de sa réussite.