SUBIECTUL INFRACŢIUNII DE CORUPERE A ALEGĂTORILOR (PREVĂZUTĂ LA art .181¹ DIN CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA)
Date
2019
Authors
Journal Title
Journal ISSN
Volume Title
Publisher
CEP USM
Abstract
În articol
este prezentată și
argumentată
opinia conform căreia orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale
ale subiectului infracţiunii şi care este implicată direct sau indirect în campania electorală sau în desfăşurarea unui referendum poate fi subiect al infracţiunii de corupere a alegătorilor.
De asemenea, este analizată problema
privind
sancţionarea
faptei de luare de mită electorală de către alegători.
În doctrină şi în cadrul politicilor penale ale statelor lumii
întâlnim două abordări diferite, două tendinţ
e diametral opuse referitor la incriminarea faptei de luare de mită electorală.
Conform primei abordări, luarea de mită electorală trebuie incriminată;
conform celei de a doua,
fapta de luare de mită
electorală nu trebuie incriminată. În afară de legislaţi
a penală a Republicii Moldova, sunt analizate legislaţiile Canadei,
Germaniei, Danemarcei, Sloveniei, Albaniei, Macedoniei şi României.
In the article we establish and argue the opinion that any person which fulfills the general conditions of the offense , and which, is directly or indirectly involved in the electo ral campaign or conducting a referendum, may be subject to the corruption of voters. Also, we analyze the aspect of sanctioning the act of making / accepting electoral bribery committed by voters. In doctrine and in the criminal policies of the world's sta tes we encounter two different approaches, two diametrically opposed trends regarding incriminating the act of making / accepting electoral bribe. According to the first approach, taking / accepting electoral bribe must be incriminated ; according to the se cond , the act of taking / accepting electoral bribe must not be incriminated. In addition to the criminal law of the Republic of Moldova, we are analyzed the laws of Canada, Germany, Denmark, Slovenia, Albania, Macedonia and Romania.

Description
Keywords
alegător, subiect al infracţiunii, coruperea alegătorilor, voter, subje ct of crime, corruption of voters
Citation
BOTNARU, S., TANAS, G. (2019). Subiectul infracţiunii de corupere a alegătorilor (prevăzută la art.181¹ din Codul penal al Republicii Moldova). In: Studia Universitatis Moldaviae. Seria Științe sociale: Sociologie. Asistență Socială. Drept. Științe Politice. Revistă științifică, nr. 8(128). pp. 69-74. ISSN 1814-3199.